Șefii de federații, luați la mișto de ministrul Carol Novak! „Este incredibil unde s-a ajuns” | SPECIAL
Ministrul Carol Novak îi irită la culme pe șefii de federații. ProSport vă prezintă ultima circulară pe care acesta a remis-o pe adresa tuturor instituțiilor sportive.
În urmă cu două zile, toți președinții de federații au primit de la cabinetul ministrului sportului o circulară privind organizarea și funcționarea Ministerului Sportului.
Accesul în cadrul Ministerului Sportului pentru solicitarea unor informații de natură sportivă, juridică, economică sau resurse umane se va face doar după completarea unei cereri la registratura Ministerului Sportului.
Șefii de federații, luați la mișto de ministrul Carol Novak! „Este incredibil unde s-a ajuns” | SPECIAL
Cererea trebuie să fie semnată de către președintele federației care dorește aceste informații și avizată, ulterior, de către șeful fiecărui departament în parte. Răspunsul poate veni după pofta inimii.
Cu alte cuvinte, alte documente mutate de pe un birou pe altul, altă birocrație, inutilă. Această circulară a cam umplut paharul printre conducătorii de federații.
„Probabil că sportul merge foarte bine, s-au încheiat toate problemele, iar acum domnul ministru caută să justifice salariile unor angajați. Este incredibil unde s-a ajuns”, a precizat o sursă Prosport din cadrul unei federații importante.
Alexandru Hălăucă, președintele FR de Hochei pe Gheață a discutat deschis despre această ultimă ispravă ministerială. „Am citit această circulară și nu am cuvinte să o comentez. Practic ni se îngrădește dreptul la comunicare în minister cu toate departamentele.
Noi dacă vrem să obținem o informație de la departamentul juridic, să spunem, trebuie să completăm o astfel de cerere, primim un număr de înregistrare, iar răspunsul va veni, cine știe când. Repet, nu am cuvinte”, a precizat Hălăucă.
Ministrul Carol Novak, interesat de ucraineni
Ministrul Sportului, Eduard Novak, i-a vizitat miercuri pe cei 51 de sportivi, tehnicieni, preparatori fizici şi medici din lotul olimpic de kaiac-canoe al Ucrainei care au fost cazaţi la Complexul Sportiv Nicolae Navasart din Snagov.
Sportivii ucraineni au ajuns luni la Bucureşti cu o cursă charter din Antalya, unde se aflau în cantonament la începutul conflictului armat din ţara lor.
La Complexul Sportiv Navasart lotul ucrainean beneficiază de cazare, masă şi condiţii de pregătire, în cursul zilei de miercuri ajungând la Snagov şi bărcile sportivilor.