Semifinală de vis la Campionatul Regatului Unit: Selby vs Robertson! Doi outsideri se întâlnesc în celălalt meci
Fără englezul Ronnie O’Sullivan, care nu a dorit să își apere titlul la ediția din 2015, Campionatul Regatului Unit oferă o porție bună de spectacol și în acest an!
Nu mai puțin de trei meciuri au fost decise în frame decisiv vineri, în cadrul sferturilor de finală, în urma cărora s-a stabilit un penultim act mult așteptat de fanii snookerului: Mark Selby (Anglia), liderul clasamentului, îl va întâlni sâmbătă, de la ora 21:00, pe Neil Robertson (Australia), al treilea jucător al ierarhiei mondiale. În cealaltă semifinală, programată tot sâmbătă, de la ora 15:00, se vor duela doi jucători-surpriză: Liang Wenbo (China), locul 24 în lume, și David Grace (Anglia), locul 107 mondial.
Campionul din 2012 vs Campionul din 2013
Mark Selby, care este campionul din 2012 (10-6 în finală cu englezul Shaun Murphy), a trecut fără emoții în sferturi de Matthew Selt (Anglia), cu scorul de 6-1. Spre deosebire de Mark, adversarul său de sâmbătă, Neil Robertson, campion în 2013 la York (10-7 în finală chiar cu Selby), a avut parte de suspans în meciul de vineri. Robertson l-a condus cu 4-1 pe John Higgins, scoțianul egalând la 4 printr-o revenire superbă. Neil a avut însă nervii mai tari în finalul meciului, reușind să se impună cu 6-5.
Liang Wenbo și David Grace nu s-au calificat niciodată în finala Campionatului Regatului Unit
Dacă Selby și Robertson sunt obișnuiți cu fazele finale ale Campionatului Regatului Unit, competiție dotată cu premii în valoare totală de 740.000 de lire sterline, nu același lucru se poate spune și despre ceilalți doi semifinaliști. O calificare în ultimul act ar fi echivalentă cu cea mai bună performanță a carierei la York, atât pentru Liang Wenbo, cât și pentru David Grace. Chinezul Wenbo a trecut vineri în Barbican Center de Marco Fu (Hong Kong), cu 6-5, același scor cu care Grace l-a învins pe Martin Gould (Anglia).
Finala Campionatului Regatului Unit va avea loc duminică, iar premiul rezervat campionului este în valoare totală de 150.000 de lire sterline. Meciurile de la „UK Championship” pot fi urmărite pe programele Eurosport România.