Seniorii lui Andrei Filimon de la națională sunt 90% calificați la Campionatul European din 2023, care va avea loc în Suedia. În primele două meciuri de calificare, băieții au învins Ucraina cu 6-0!
Timp de două zile la Sala Polivalentă din Capitală au avut loc primele meciuri de calificare ale seniorilor și senioarelor de la tenis de masă pentru Campionatul European de la Malmo, de la anul. Băieții lui Andrei Filimon sunt la un pas de biletul care îi va duce la anul, la Campionatul European de la Malmo.
Seniorii au jucat primele două meciuri din grupă, tur, retur, cu Ucraina, pe care au învins-o cu 6-0, 3-0, respectiv, 3-0. Ovidiu Ionescu, Cristian Pletea și Eduard Ionescu sunt artizanii în fața dublei victorii cu Ucrainei.
Pentru Edi Ionescu, mezinul din lotul seniorilor, a fost pentru prima dată când a jucat un meci acasă, în fața suporterilor români, din postura de senior al naționalei de tenis de masă a României.
Seniorii lui Andrei Filimon de la națională sunt 90% calificați la Campionatul European din 2023, care va avea loc în Suedia. În primele două meciuri de calificare, băieții au învins Ucraina cu 6-0!
Vizibil emoționat, tânărul de 17 ani, care anul acesta a trecut la seniori, a adus două puncte extrem de importante României în duelul cu Ucraina.
„Am avut emoții mai ales la început, când am intrat la masă, am simțit cum îmi tremură picioarele. După primul set mi-am mai revenit și am reușit să îmi fac jocul ca de obicei. Cu toată lumea aici, în tribună, a fost ceva senzațional”, a transmis Eduard Ionescu, component a echipei naționale de seniori de tenis de masă a României.
Edi recunoaște că trăiește un vis în tenisul de masă. A devenit coleg cu sportivii cărora când era mic, le cerea autografe.
„I-am admirat de mic, tot timpul luam autografe și făcem poze cu ei, iar acum să fiu la masa de joc și văzând alți oameni cum se uită la noi este inexplicabil”, a mai spus Eduard Ionescu.
Ovidiu Ionescu, veteranul echipei României, spune că nimic nu se compara cu momentele când joacă acasă!
„Un meci în țara ta nu se poate compara cu nimic! Campionatele mondiale și Jocurile Olimpice sunt diferite, dar un meci jucat în România este foarte important pentru sufletul meu”, spune și Ovidiu Ionescu.
La anul, când naționala masculină va merge la Malmo, se împlinesc 4 ani de când Cristi Pletea nu a mai jucat la un campionat european!
„Pe lângă faptul că sunt foarte onorat și mândru să mergem la un campionat european și să reprezint România, sunt foarte, foarte fericit. Îmi doresc foarte mult să mergem cu această echipă frumoasă și tânără și cred că putem să facem rezultate foarte bune”, afirmă Cristi Pletea, component a echipei naționale de seniori de tenis de masă a României.
„Nu ne așteptam să câștigăm cu 6-0, în proporție de 90 % suntem calificați la Campionatul European de la Malmo, mai avem două meciuri cu Slovenia pe care îmi doresc să le câștigăm”, susține și Andrei Filimon, antrenorul echipei naționale de seniori de tenis de masă a României.
Fetele au bătut Turcia cu 3-0
În primul meci de calificare la Europeanul de la Malmo de la anul, fetele din naționala feminină a României, Eliza Samara, Adina Diaconu și Andreea Dragoman au învins cu 3-0, Turcia. A fost cel mai frumos cadou de ziua Adinei Diaconu care astăzi împlinește 23 de ani.
”Suntem foarte bucuroase, pentru mine a fost un meci special, am reușit să îmi termin și ultimul meci la 22 de ani, mâine fac 23 de ani. Mă bucur că am reușit să aduc un punct echipei României „– Adina Diaconu, componentă a echipei naționale de senioare de tenis de masă a României.
Eliza Samara, veterana din echipa națională de tenis de masă a României este extrem de bucuroasă pentru victoria obținută în fața Turciei, dar încă se resimte după Campionatul Mondial din China. Sunt tot pe fusul din China, sunt debusolată, la prânz cred că am dormit 3 ore. Din China până la Constanța am zburat 36 de ore, nu știu dacă am dormit mai mult de două ore. Meciul cu Turcia a fost un meci bun, nu am vrut să ne subestimăm adversarele. Le-am zis fetelor să fie totul rapid, 3-0 că să nu ne mai chinuim și în retur”, declară Eliza Samara, componentă a echipei naționale de senioare de tenis de masă a României.
Primele două locuri din grupă merg la Europeanul de la Malmo
Echipa masculină a României a făcut un pas uriaș spre calificarea la Campionatul European de la Malmo, din 2023, o dată cu a doua victorie
împotriva Ucrainei, 3-0. Primele două locuri din grupă asigură prezența în Suedia în 2023. Băieții lui Andrei Filimon mai au de jucat două partide, tur, retur cu Slovenia.
Din echipa masculină de tenis de masă a României fac parte Ovidiu Ionescu, Cristian Pletea, Eduard Ionescu, Rareș Șipoș și Hunor Soczs. Vicecampioanele europene en-titre au început perfect grupa de calificare la Campionatul European pe echipe de seniori de la anul, din Suedia.
Eliza Samara, Adina Diaconu și Andreea Dragoman au câștigat categoric cu 3-0 în fața Turciei, fără să piardă un singur set. România mai are de jucat returul cu Turcia și două meciuri, tur, retur, în compania Ungariei. Fetele pregătite de Viorel Filimon nu concep să nu prindă primul loc în grupă.