Șerban Huidu a fost la un pas de moarte!** Vezi aici cauzele accidentului!
Groaznicul accident suferit în Austria, pe pârtia de schi, de
prezentatorul emisiunii „Cronica Cârcotașilor” de la Prima TV,
Șerban Huidu (34 de ani), este pus de către specialiști pe seama
faptului că acesta ar fi avut o viteză mult prea mare pentru acea
zonă, dar și a unui stil un pic mai agresiv de schiat.
După gravul accident suferit în urmă cu cinci zile (a pierdut
controlul schiurilor la o coborâre și s-a lovit de un pom, după ce
a încercat să evite un copil), care l-a dus la un pas de moarte,
vedeta de televiziune Șerban Huidu începe să își revină. El a ieșit
din coma indusă, s-a hrănit singur și s-a ridicat pe marginea
patului. „Am urmărit acele filmulețe care s-au dat la TV,
nu știu când au fost făcute. Din ce am văzut, Șerban schia un pic
cam agresiv pentru o pârtie destul de aglomerată cum era aceea și
cu viteză destul de mare. Cred, de altfel, că l-a și furat un pic
viteza, trebuie să îți cunoști foarte bine limitele în acest
sport”, explică Constantin Arghiropol, fost antrenor
federal de schi la Federația Română de Schi Biatlon.
Acum totul s-a transformat într-o amintire urâtă, un adevărat
semnal de alarmă pentru schiorii amatori. „Deciziile la
viteze foarte mari se iau în funcție de cât ești de antrenat, de
pregătit mental. S-a spus că Șerban a ferit acel copil, dar cred că
mai important era să nu se ajungă aici, să fie prevăzute aceste
lucruri, să fie prudență mai mare”, continuă
Arghiropol.
Arghiropol: „Te fură
viteza”
Evenimentul petrecut pe pârtia Patsch de pe masivul
Patscherkofel, lângă stațiunea Kühtai, aflată la câteva minute de
Innsbruck, a readus încă o dată în prim-plan faptul că schiul
alunecă periculos pe linia subțire a unei pârtii ce desparte într-o
fracțiune de secundă bucuria sublimă de tragedie.
„Pericolele în schi sunt mari, iar cu cât avansezi,
tentația e foarte mare, te avânți pe o pistă mai grea, te fură
viteza, ajungi la o viteză mai mare decât cea pentru care ești
pregătit. Este important să știi pe ce pârtie să te duci, să îți
apreciezi corect nivelul la care te afli, să fii atent la cum te
dai, să respecți decalogul schiorului, conduita pe care trebuie să
o ai pe pârtie, să ai grijă să-l păzești pe cel din fața
ta”, conchideArghiropol.
Momentele
accidentului:
29
decembrie / Șerban Huidu s-a accidentat pe pârtia
de la Innsbruck, unde s-a lovit de un copac. El a suferit o
fractură cu sângerare la nivelul capului și a fost transportat de
salvamontiști cu un elicopter la Spitalul Universitar din
Innsbruck, unde i-a fost indusă starea de comă. Medicii au fost
rezervați în privința șanselor de supraviețuire.
30
decembrie / Medicii de la clinica Allgemeines
Krankenhaus au anunțat că starea lui este stabilă și că a suferit
patru tipuri de hemoragii, dintre care una craniană. Huidu este
scos treptat din coma indusă.
1
ianuarie / Huidu își revine complet din starea de
comă indusă, reușește să se ridice pe marginea patului și vorbește
cu membrii familiei.
2
ianuarie / Medicii austrieci precizează că starea
prezentatorului TV este din ce în ce mai bună, dar că el va mai
rămâne internat la Terapie Intensivă, fiind slăbit în urma
accidentului.