Ziua de 3 August a fost una specială pentru antrenoarea de gimnastică, Mariana Bitang. Cea mai valoroasă antrenoare din lume, din toate sporturile, a împlinit 60 de ani.
La un restaurant din București, pe o terasă retrasă de privirile indiscrete, Mariana Bitang și-a serbat ziua de naștere. A ținut să fie o zi de naștere cu un grup restrâns de invitați.
Cum era de așteptat nu au lipsit de la acest eveniment o parte dintre numele sonore ale gimnasticii feminine mondiale precum: Andreea Raducan, Monica Roșu Cătălina Ponor, Silvia Stroescu, Larisa Iordache.
Sportive care au avut-o ca antrenoare pe Mariana Bitang. Dar și prieteni apropiați ca Elisabeta Lipă, George Boroi sau Elena Frâncu. De organizarea întregului eveniment s-a ocupat cu multă minuțiozitate Octavian Bellu.
Și, din spusele celor care au luat parte, a ieșit aproape la fel ca pe vremea când Mariana Bitang își aniversa ziua de naștere la Deva. A lipsit bătaia cu frișcă dar nu și un imens tort din ciocolată garnisit cu fructe de pădure și căpșuni.
Baloanele multicolore au acaparat zona, iar distracția și amintirile de odinioară și-au făcut imediat loc. O petrecere cu parfum de campioane, ca pentru cea mai bună antrenoare din lume, Mariana Bitang.
Federaţia Română de Gimnastică şi Clubul Sportiv Dinamo au decis ca sala de gimnastică din Complexul Sportiv Dinamo să poarte numele antrenoarei Mariana Bitang.
„Decizia acestei nominalizări s-a bazat atât pe contribuţia esenţială a Marianei Bitang în construirea sălii de gimnastică Dinamo, cât şi pe cariera fabuloasă a reputatei antrenoare.
Alături de Octavian Bellu, Mariana Bitang a fost declarată de World Record Academy drept cea mai de succes antrenoare din lume, cu peste 300 de medalii cucerite la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale şi Europene. De numele celor doi antrenori se leagă, practic, cea mai prolifică perioadă din istoria sportului românesc”, a scris CS Dinamo pe pagina de Facebook.
Foto: Facebook / Alina Alexoi
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER