Serena Williams a făcut avere din tenis! După ultimul meci din cariera americancei, rezultă că aceasta s-a ales cu aproape 95 de milioane de dolari.
Aflată ultima oară pe teren la US Open, Serena este urmată în „topul banilor” de sora sa, Venus Williams, iar podiumul este completat de Simona Halep. Românca a făcut până acum puțin peste 40 de milioane de dolari, depășind nume mari la acest capitol, precum Maria Sharapova și Caroline Wozniacki.
„Puteți citi respectul și admirația mea pentru această excepțională campioană în ochii mei. Mult noroc în viață, Serena Williams!”, a fost mesajul Simonei Halep pe Twitter. Serena a câștigat nu mai puțin de 73 de titluri, 23 de Grand Slam, iar aceasta este pe locul doi în istorie la acest capitol, după Margaret Court, cu 24 de trofee.
1. Serena Williams, SUA, 94.618.080 dolari 2. Venus Williams, SUA, 42.312.453 3. Simona Halep, România, 40.123.437 4. Maria Sharapova, Rusia, 38.777.962 5. Caroline Wozniacki, Danemarca, 35.233.415 6. Victoria Azarenka, Belarus, 34.481.533 7. Petra Kvitova, Cehia, 34.448.806 8. Angelique Kerber, Germania, 31.886.468 9. Agnieszka Radwanska, Polonia, 27.683.807 10. Svetlana Kuznetsova, Rusia, 25.816.890
Vă mulțumesc, ați fost extraordinari! Am încercat totul. Îți mulțumesc, tată! Știu că te-ai uitat la meci. Am atât de multe emoții. Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine atâția ani. Le mulțumesc părinților mei care au luptat pentru mine, pentru surorile mele. Sunt lacrimi de bucurie, cred. Nu aș fi Serena, dacă nu ar exista Venus, îți mulțumesc din suflet! Cu siguranță ești motivul pentru care exist. A fost o călătorie frumoasă, un drum plăcut. A fost o călătorie extraordinară, sunt atât de recunoscătoare pentru că m-ați adus aici, în acest punct” – Serena Williams, după ultimul meci al carierei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER