Sezonul de Formula 1 ar putea începe, fără spectatori, pe 5 iulie în Austria și s-ar termina în 2021!

Sezonul de Formula 1 ar putea începe, fără spectatori, pe 5 iulie în Austria și s-ar termina în 2021!
  • Publicat:

Sezonul 2020 al Campionatului Mondial de Formula 1 ar putea începe în Austria, la 5 iulie, cu o cursă fără spectatori, informează Reuters, după o intrunire a celor zece constrcutori.

Veste bună în Formula 1! Din 2021 va reveni în curse constructorul Aston Martin, companie britanică înființată acum 107 ani

Austria a început să relaxeze restricţiile impuse din cauza pandemiei de coronavirus şi Christian Horner, managerul echipei Red Bull, proprietara circuitului de la Spielberg, admite că o cursă fără spectatori la 5 iulie este o soluţie fiabilă.

8 au 19 Marii Premii în 2020?

„Perspectiva de a putea ţine o cursă în spatele uşilor închise este absolut posibilă. Există anumite circuite despre care se vorbeşte că pot organiza evenimente fără public, care se pot concentra doar pe TV deocamdată, cu un număr limitat de oameni”, a declarat el pentru Sky Sports.

Marele Premiu al Austriei ar putea fi urmat de două curse în Marea Britanie, la Silverstone, de asemenea fără spectatori, pe configuraţii diferite ale circuitului. În Marea Britanie au sediul şapte echipe. Directorul executiv al Formula One, Ross Brawn, apreciază că în acest sezon se mai pot desfăşura între 8 mari premii, numărul minim pentru care se poate vorbi de un campionat mondial, şi 19, din 22 de etape programate iniţial, scrie News.ro.

Bernie Ecclestone va fi tată de băiat la 90 de ani, după ce a avut numai fete până acum. Viitorul copil va avea o soră cu 65 de ani mai mare

Scenariul cu opt curse ar fi dacă sezonul ar urma să înceapă în octombrie, iar cel optimist, cu 19 curse, din iulie. În ambele situaţii, există posibilitatea ca sezonul să intre în 2021 cel puţin o lună.

„Analizăm logistica unei curse închise, cum îi aducem pe oamenii acolo, cum îi protejăm, cum îi ţinem în siguranţă, pe cine primim în paddock. Fiecare permutare este discutată. Am putea avea un mediu foarte închis, în care echipele vin cu chartere, le direcţionăm direct către circuit, ne asigurăm că toată lumea este testată, în regulă şi nu există niciun risc pentru nimeni şi avem astfel o cursă fără spectatori.

Nu este grozav, dar cred că este mai bine decât fără nicio cursă. Cred că trebuie să ne amintim că există milioane de oameni care urmăresc sport stând acasă… Să putem pune în practică un sport şi să-i delectăm pe oameni ar fi un bonus imens în această criză pe care o avem”, a declarat Brawn, pentru Sky Sports, în urmă cu câteva zile.

Doar 60 de persoane pentru fiecare constructor la curse

Pentru grand prix-urile fără spectatori, o echipă ar avea voie să-şi deplaseze la circuit un grup de maximum 60 de persoane, la care se adaugă angajaţii Pirelli, FIA, Formula One şi ai altor furnizori, reprezentanţi mass-media şi tehnicieni TV, plus staff-ul medical.

Problema este că, şi în aceste condiţii, numărul persoanelor ar fi destul de ridicat şi ar încălca restricţiile impuse în unele ţări, dacă modelul curselor fără spectatori va fi extins şi în alte state europene. În Belgia, de exemplu, adunările în masă sunt interzise până la finalul lunii august.

„Chiar şi fără spectatori am avea numeroşi oameni la circuit pentru a organiza evenimentul. Ce este un eveniment în masă, înseamnă 500, 3.000, 5.000 de oameni?”, se întreabă Stijn de Boever, directorul comerical al Marelui Premiu al Belgiei, programat la 30 august.

Până în prezent, au fost amânate sau anulate nouă etape din acest sezon al Campionatului Mondial de Formula 1, din cauza pandemiei de coronavirus, cursele din Australia, care era prima etapă, la 15 martie, Bahrain, Vietnam, China, Olanda, Spania, Azerbaidjan şi Canada, în timp ce Marele Premiu al Principatului Monaco a fost anulat.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×