Și-a fracturat mâna dreaptă! Claudia Nechita, cea mai valoroasă pugilistă a României, va fi nevoită să stea departe de ring din cauza unei accidentări din timpul unui meci oficial | SPECIAL

This browser does not support the video element.

Claudia Nechita (28 de ani), cea mai valoroasă pugilistă a României, s-a ales cu o accidentare foarte serioasă la precedentul turneu pe care l-a susținut în Spania.

Nechita a adus prima victorie boxului feminin românesc la Jocurile Olimpice în optimile de finală, în faţa somalezei Ramla Said Ahmed Ali, dar a pierdut în sferturile de finală.

În clasamentul final al categoriei 57 kg, Claudia Nechita a ocupat locul 5.

Și-a fracturat mâna dreaptă! Claudia Nechita, cea mai valoroasă pugilistă a României, va fi nevoită să stea departe de ring din cauza unei accidentări din timpul unui meci oficial | SPECIAL

Incidentul recent s-a întâmplat în timpul unui meci pe care Claudia l-a susținut în fața unei adversare din Spania.

„Eram în prima repriză și atunci s-a întâmplat totul. Am continuat să boxez până în repriza a treia, dar de lovit, loveam doar cu mâna stangă. Practic, mâna dreaptă nu mi-o mai simțeam. Am făcut imediat o radiografie și s-a văzut ca osul este deplasat.

Din păcate, cred că va fi nevoie de o intervenție chirurgicală. Iar acest incident nedorit mă va ține departe de lumea boxului, o perioadă de timp. Sper eu că nu foarte mult”, a declarat Claudia pentru Prosport.

Claudia Nechita se gândește doar la Campionatul Mondial

Anul 2022 se anunță a fi unul destul de încărcat pentru Claudia care va trebui să boxeze atât la Mondiale cât și la Europene.

„Mă gândesc cu teamă să nu pierd Mondialele din cauza acestei accidentări. Dacă era ceva ușor, strângeam din dinți și treceam peste, dar, după am spus, se pare că va fi nevoie de o intervenție chirurgicală”, a adăugat ea.

Claudia Nechita a defilat la Cupa României

Înainte de acest turneu din Spania, Claudia a fost prezentă la Cupa României, competiție organizată în complexul „Lia Manoliu”, din Capitală. Cum era de așteptat ea s-a impus fără drept de apel la categoria ei de greutate, prezența la Cupa României fiind o repetiție generală foarte bună pentru următoarele competiții.

Boxul a contribuit la palmaresul olimpic al României până la Tokyo cu o zestre de 25 medalii, dintre care una de aur, 9 de argint şi 15 de bronz.

Ionuţ Gheorghe a cucerit ultima medalie olimpică, un bronz la JO 2004 de la Atena, la cat. 64 kg. Singura medalie de aur a fost cucerită de Nicolae Linca la Melbourne 1956, la cat. 69 kg.

Publicat: 16 03. 2022, 08:35