Simona Halep (32 de ani) și-a stabilit un plan B, dacă Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS) nu îi va da câștig de cauză în procesul pentru dopaj.
Aflată în așteptarea deciziei TAS, după judecarea apelului împotriva suspendării de patru ani, Simona Halep și-a găsit job-ul perfect pentru ea, dacă va fi nevoită să-și încheie cariera.
Halep a dezvăluit că după retragerea din tenis va lucra în cadrul fundației care îi poartă numele, intenționând să deruleze numeroase proiecte, tot în domeniul sportului.
Simona Halep are viitorul asigurat, chiar dacă TAS nu va ridica suspendarea sportivei din Constanța! „Simo” a precizat că se va dedica 100% activităților desfășurate în cadrul proiectelor „Fundației Simona Halep”: „Înființarea fundației este o dorință mai veche a mea dar este și o nouă provocare pentru mine, mijlocul prin care, pe termen lung, pot să dau și eu ceva înapoi. Alături de partenerii mei voi încerca să dezvolt proiecte de lungă durată. Unul din obiectivele de bază ale fundației este acela de a lasa o moștenire după încheierea carierei. Practic, în momentul retragerii mele din tenis, mă voi dedica 100% acestui proiect.
Ca sportiv profesionist am reușit să-mi ating obiectivele propuse, să devin lider mondial și să câștig un turneu de Grand Slam, acestea venind în urma unei munci și pregătiri constante și îndelungate. Părinții au fost lângă mine mereu, m-au susținut și m-au ajutat să depășesc toate greutățile pe care le-am întâmpinat până am atins ceea ce mi-am dorit. Tot ei sunt cei care mi-au fixat reperele și valorile morale în care cred, cele care m-au determinat să înființez această fundație care va activa în 3 domenii importante: sport, sănătate și educație.
Îmi place să mă întâlnesc cu oamenii, să discut, să-mi formez idei și să le știu nevoile, să încerc să mă implic în rezolvarea lor în special pe latura sportivă sau educațională”, a fost anunțul postat pe site-ul oficial al jucătoarei de tenis, care a cucerit 24 de titluri, dintre care două de Grand Slam. Simona Halep a înființat fundația ce-i poartă numele în anul 2018, numind-o în funcția de președinte pe cea mai bună prietenă a ei, Georgiana Herda. Prin intermediul fundației, jucătoarea de tenis a susținut financiar unele activități legate de sport și creșterea micilor talente, însă după retragerea din tenis dorește să dezvolte proiecte mult mai importante.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER