Simona ia viteză!** Promite să repună pe picioare echipa și să ducă România pe podiumul olimpic de la Rio

Simona a ajuns cu banii antrenorului la Mondialele de juniori, concurs unde s-a oprit doar în finală
Sportiva spune că există lesbianism și în scrimă, dar nu o interesează acest subiect
Simona Deac a pozat pentru ProSport la bordul unui Chevrolet Camaro, mașină la bordul căreia ar fi gata să gonească pe autostradă

De ce te-ai apucat de scrimă?
Am doi frați mai mari, care au făcut și ei scrimă și de la ei am primit „microbul”.

Îți mai aduci aminte cum a fost prima ta zi la scrimă?
A fost interesant. Țin minte că primul meu antrenor, Csisar Francisc, mi-a aruncat cheile sale pentru ca eu să le prind. Prima dată le-am prins cu mâna dreaptă, iar apoi cu stânga. Imediat mi-a spus că trebuie să trag cu stânga. Asta a fost prima mea lecție în sala de scrimă.

La ce vârstă te-ai apucat de scrimă?
Eu am mers de la doi ani la sala de scrimă, însă efectiv m-am apucat la nouă ani. Dar primii doi ani nu am pus mâna pe spadă. În acele vremuri nu aveai voie să te pregătești cu arma dacă nu aveai 11 ani împliniți. Făceam doar antrenamente fizice.

Și nu te-ai plictisit în primii doi ani?
Nu. Deloc. Am fost fascinată de acest sport și mi-am așteptat cuminte rândul. Acum, dacă nu le dai copiilor arma în mână de la primul antrenament, pleacă.

Când ai câștigat primul concurs?
A fost vorba de un concurs local, la Satu Mare, Cupa 1 Decembrie. Aveam cam 11 ani și jumătate.
30 de lei, primii bani din scrimă

Dar primii bani din scrimă?
După ce am câștigat Campionatul Național de copii, la 13 ani, am primit 30 de lei, în banii de azi. Nu a fost o sumă fantastică, dar eram foarte fericită că erau banii munciți de mine.

Cea mai prețioasă medalie pe care ai câștigat-o?
Este vorba de argintul de la Campionatul Mondial de juniori din 2008, din Italia.

Știu că a fost o întreagă poveste până să ajungi în Italia.
În 2008, am pierdut la o tușă atât în finala Campionatului Național, cât și în finala Campionatului Balcanic. Federația a făcut lotul pentru Mondiale fără mine, dar antrenorul meu de atunci, Csisar Francisc, a crezut în mine și m-a trimis la concurs pe banii lui. Am plecat singură în Italia și am stat undeva în gazdă, separată de lotul României. Odată ajunsă în concurs, după faza grupelor, am întâlnit-o în primul tur pe favorita numărul unu. Am învins-o, am preluat culoarul ei și am ajuns până în finală. După ce am luat medalia, Federația i-a dat banii înapoi domnului Csisar. El a fost singurul care a crezut în mine.

Cu câte vânătăi te alegi după un concurs sau un antrenament?
La antrenamente mă aleg cu mai multe vânătăi decât la un concurs. În competiție, toată lumea încearcă să dea cât mai repede, dar atunci nu doare. În pregătire, cel mai rău e când ne duelăm cu băieții. E un sport dur, dar nu mă plâng.

Cum e să fii numărul doi într-o echipă de la care se așteaptă foarte mult?
Șocul e foarte mare. Până acum ceva vreme eram a cincea din lot și nu aveam multe responsabilități. Dar de când s-au retras fetele, misiunea mea e mai grea. Chiar în urmă cu două-trei zile mi-a spus antrenorul că în competițiile pe echipe se așteaptă la multe de la mine. Mi-a spus că dacă Brânză trage bine la individual, nu putem aștepta totul de la ea și pe echipe. E o povară mare, dar cred că o să mă descurc. Nu există adversar invincibil.

„Urăsc aglomerația din București”

Ai crescut și te-ai format la Satu Mare. Nu ți-a fost greu să te muți în București?
Cei de la Steaua au tras de mine doi ani până să accept să vin în București. La un moment dat, mama mea s-a îmbolnăvit și a trebuit să renunțe la serviciu. În acel moment aveam de ales: fie mă las de scrimă și îmi găsesc un serviciu, fie accept oferta Stelei. Mama a acceptat foarte greu despărțirea de mine, dar a realizat că nu am de ales dacă vreau să fac performanță în spadă.

Cum te-ai acomodat în București?
În niciun fel. Nu vreau să mă acomodez pentru că nu vreau să mă stabilesc în București. După ce voi încheia socotelile cu sportul de performanță, voi reveni la Satu Mare.

Ce nu-ți place în București?
Aglomerația. Nu o suport și am să mă pot obișnui cu așa ceva vreodată

„Există lesbiene și în scrimă”

Ce preferi să primești de la un băiat: un buchet de flori sau o cutie de bomboane de ciocolată?
Flori. Bomboanele îngrașă. (râde)

Îți mai aduci aminte cum a fost primul sărut?
Uau. A fost pe la 13 ani, în clasa a VII-a, dar a fost mai mult o joacă. Nu a fost nimic special.

În ultima vreme s-a discutat și chiar s-a scris în ProSport despre lesbianismul din handbal. Există așa ceva în scrimă?
Există și chiar știm despre acest lucru, dar e treaba fiecăruia ce face în viața personală.

Ți s-a întâmplat să ți se facă avansuri din partea unei colege?
Nu. Niciodată.

Dar te-ai întâlnit la un concurs cu sportive lesbiene?
Da. La un concurs recent, au participat și două sportive din altă țară, despre care se știe că sunt lesbiene. La un moment dat, una dintre ele era pe planșă și i s-a desprins cablul care făcea legătura între costumul ei și tabelă. M-am gândit să merg să o ajut să se conecteze, dar îmi era teamă să nu mă ia la palme partenera ei… (râde) Până la urmă am ajutat-o și am fugit repede înapoi în tribună.

Care e cel mai mare vis al tău?
Visul oricărui sportiv e să ajungă la Jocurile Olimpice și să ia o medalie. Dar, dincolo de astea, eu îmi doresc să pot să trăiesc de pe urma rezultatelor pe care le voi avea în scrimă.

Crezi că poți lua medalie la Rio?
Mai întâi trebuie să ajungi acolo. E un drum lung, de trei ani și ceva. Trebuie să sudăm bine noua echipă, să ne calificăm la JO și abia apoi ne putem gândi la o medalie.

„Am un Sandero, dar aș conduce și un Camaro!”

Ce pasiuni are o campioană la spadă?
Îmi place foarte mult să citesc, să mă ocup de copii și să conduc. La Satu Mare, toate prietenele mele au copii, iar când merg acasă sunt ca o dădacă. De abia aștept să fac și eu un copil, dar sportul de perfomanță nu-mi permite acest lucru deocamdată.

De unde pasiunea pentru mașini?
Mereu mi-a plăcut să conduc. Tatăl meu a fost șofer de profesie și cred că de la el am această pasiune. Imediat ce am împlinit 18 ani, mi-am luat permisul și mi‑am luat apoi o mașină.

Ce mașină ai?
Un Sandero, pe care l-am luat cu banii câștigați din scrimă și cu mici ajutoare de la familie. E singurul lucru pe care mi l-am permis până acum din sport.

Cum ți s-a părut Camaro?
Aș pleca în orice moment cu ea din showroom. E o mașină superbă, dar cred că e nevoie să câștig multe medalii ca să mi-o permit. Și nu neapărat că să o achiziționez, ci să o întrețin.

Caracteristici tehnice Chevrolet Camaro
Motorizare: 6.2L V8
Carburant: benzină
Tracțiune: spate
Putere: 405 CP
Viteză maximă: 250 km/h
Accelerare 0-100: 5,6 secunde
Consum urban: 18,9 l/km
Consum extra-urban: 9,7 l/km
Preț: 45.000 euro (TVA inclus)

PALMARES SIMONA DEAC
Locul II la Campionatele Mondiale de juniori (Italia, 2008)
Locul II la Campionatele Mondiale Universitare (Serbia, 2009)
Locul I la Cupa Campionilor Europeni cu echipa Stelei (2011 și 2012)
De 20 de ori campioană națională la individual și pe echipe, la diferite categorii de vârstă

Simona Gherman, Loredana Dinu și Anca Măroiu, celelalte trei spadasine care au format, alături de Brânză, echipa la JO s-au retras momentan de pe planșă

Simona e legitimată la CSA Steaua

COMPONENȚA ECHIPEI feminine DE SPADĂ‚ A ROMÂNIEI
Ana Maria Brânză
Simona Deac
Amalia Tătăran
Maria Udrea
Ioana Dumitru
Antrenor principal: Octavian Zidaru
Antrenor secund: George Epurescu

Leipzig, prima încercare pe echipe

Echipa națională de spadă fete va susține în acest week-end primul concurs oficial din 2013. Este vorba de etapa de Cupă Mondială de la Leipzig (Germania). Localitatea germană va găzdui atât întrecerea individuală, cât și pe echipe. Până acum, la primele două etape de Cupă Mondială, s-a tras doar la individual, iar Ana Maria Brânză a ieșit pe podium de fiecare dată: locul II la Doha (Qatar) și locul III la Budapesta (Ungaria).