John Higgins a părăsit, miercuri, Campionatul Regatului Unit, învins în joc decisiv de englezul Mark King, cu 6-5. Numărul patru mondial și-a caracterizat evoluția din ultimele frame-uri drept un „colaps total”, potrivit World Snooker. Prin eliminarea cvadruplului campion mondial, înainte de încheierea ‘optimilor’, doar doi sportivi din Top 16 se mai află în cursa pentru primul trofeu al ‘Triplei Coroane’ – englezii Ronnie O”Sullivan (4) și Shaun Murphy (6), care vor juca joi pentru un loc în ‘sferturi’.
„Vrăjitorul” Higgins a revenit în partidă de la 1-2 și a condus cu 4-2 după ce a reușit break de 80 de puncte, dar și să îi smulgă din mână un joc adversarului său, prin snookere dificile. Scoțianul a preluat din nou conducerea, 5-4, însă a ratat victoria, în jocul zece, pentru doar șase puncte. Apoi, s-a aflat la masă, pe break, și în decisiv.
„Când începi să o iei la vale așa cum am făcut-o eu, meciul nu se mai poate încheia decât într-un singur mod. Ar fi trebuit să profit de momentul propice la 4-2, dar el a revenit mai puternic, iar jocul meu a fost îngrozitor tot timpul. De la 5-4, a fost colaps total. Sunt, pur și simplu, niște lucruri pe care nu le poți explica – a fost daună totală pe fiecare lovitură. Nu puteam să trimit o bilă în buzunar!„, a explicat John Higgins, potrivit site-ului snooker-ului profesionist.
Rezultatele de miercuri, din optimi:
Meciurile de joi, din optimi:
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER