Snooker | Duelul-șoc al celor șapte coroane, în sferturile Masters-ului: Mark Selby a defilat în primul tur, stabilind un duel de foc cu O’Sullivan, după o victorie la zero

Mark Selby – Ronnie O’Sullivan este duelul-șoc al sferturilor de finală de la Masters-ul găzduit de Alexandra Palace, din Londra. „Bufonul din Leicester”, actualul număr unu în clasamentul mondial din snooker, a arătat marți, târziu în noapte, cea mai bună evoluție la masa de snooker din acest sezon, demolându-l pe Ricky Walden, 6-0 în primul tur al turneului al doilea din Tripla Coroană. Mark Selby, dublu câștigător al Masters-ului (2010 și 2013), a stabilit astfel un duel fabulos cu Ronnie O’Sullivan, jucătorul activ cu cele mai multe trofee în „Ally Pally”, așa cum le este cunoscută arena pasionaților de snooker (cinci trofee pentru „Rachetă”, în 1995, 2005, 2007, 2009 și 2014).

Cel mai important turneu invitațional din snooker promite un spectacol regal joi, atunci când încep sferturile de finală conform programului oficial, având în vedere faptul că toate cele trei meciuri directe de la Masters dintre Selby și O’Sullivan au fost finale, iar cea din 2010, câștigată de Selby, este un clasic al turneului, marcând cea mai recent ultim act încheiat cu joc decisiv. Atunci, Mark Selby a semnat o super-revenire în fața lui O’Sullivan, de la 6-9, cu patru jocuri câștigate la rând, între care s-a inserat și un break de 109 puncte.

Mark Selby ajunge la duelul cu „Racheta” snookerului în formă bună. „Este categoric cel mai înalt nivel pe care l-am arătat în întreg sezonul. Ricky părea confortabil la masă în debut de meci, dar apoi oportunitatea s-a ivit pentru mine și am reușit câteva lovituri de excepție, ceea ce mă bucură. Chiar dacă era foarte devreme în meci, a fost important, pentru că eu m-am calmat, iar Ricky a continuat să rateze. Astăzi m-am simțit confortabil pe fiecare lovitură și nu am avut niciun moment senzația că aș putea rata. Ca să-l bat pe Ronnie, probabil va trebui să joc la nivelul din această seară„, a afirmat Selby, cel care a reușit un break de 113 puncte în jocul al doilea și alte patru break-uri de peste 50 de puncte (71, 66, 81, 83).

O’Sullivan nu a fost la fel de mulțumit de jocul său, la capătul victoriei dramatice, cu 6-5, după o revenire de la 2-4, în fața lui Mark Williams. Englezul admitea că a avut șansă, dar și că atât jocul său, cât și al adversarului, nu a fost la sută la sută.

Chiar și colegii din circuit ai celor doi ași ai snooker-ului așteaptă cu sufletul la gură meciul Selby – O’Sullivan, dovadă fiind mesajul postat chiar În timpul duelului Selby – Walden de către Ali Carter, dublu finalust la Campionatul Mondial de snooker.

 

 

Publicat: 13 01. 2016, 12:39
Actualizat: 13 01. 2016, 12:40