„Sincer îți spun, iubesc Bucureștiul! Oamenii sunt foarte prietenoși și chiar lângă hotel am găsit un restaurant vegan, nu mă așteptam să fie așa de ușor. Cu câteva luni înaintea turneului am mai fost cu Mark Selby și Judd Trump pentru câteva meciuri demonstrative în aceeași locație (n.r. – Circul de Stat) și atmosfera a fost fantastică. Aștept cu nerăbdare să mă întorc la anul și sper să am timp să văd castelul lui Dracula, am înțeles că e la 3-4 ore de mers cu mașina. E păcat să mergi într-o țară și să nu ai mai mult timp de vizitat, dar oricum m-am simțit fantastic în România”, a spus Robertson pentru Adevărul. Fan al echipei de fotbal londoneze Chelsea, Robertson a dezvăluit pentru sursa citată că „nu a auzit de Dan Petrescu, dar a auzit de Adrian Mutu”.
Australianul susține că titlul mondial nu l-a schimbat. „Îmi place să cred că am rămas aceeași persoană, că picioarele mele sunt tot pe pământ. Două lucruri s-au schimbat în viața mea, pentru că la 8-9 zile de la finală s-a născut fiul meu Alex și, apoi, nu pot să neg că reputația mea din Australia a crescut, lumea mă recunoaște pe stradă. După ce am câștigat titlul am avut parte de o revenire glorioasă în Australia, ca să spun așa, un fel de „eroul se întoarce acasă”. Primele 8-9 zile au fost destul de haotice, cu multe interviuri și apariții la diverse evenimente, apoi, ușor-ușor, lumea a reintrat în normal, dar am rămas o persoană cunoscută”, a mai spus Neil Robertson pentru Adevărul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER