Șoc la Crucible: O’Sullivan, învins incredibil de Bingham. Robertson părăsește și el turneul, după ce pierde în joc decisiv în fața lui Hawkins. Programul semifinalelor

A condus cu 8-7, dar nu a reușit să reziste presiunii din final. Parcă l-am revăzut pe Ronnie O’Sullivan de acum 10 ani, care nu reușea să se concentreze în momentele dificile. Lipsa de concentrare a fost și cauza care l-a scos pe The Rocket din cursa către un al șaselea titlu mondial. Ronnie a cedat în sfertul cu Stuart Bingham, scor 9-13, iar Bingham s-a calificat în premieră în semifinala unui Mondial

  • Semifinalele vor avea loc în următoarele trei zile, iar programul e următorul: Shaun Murphy – Barry Hawkins și Judd Trump – Stuart Bingham
  • E un tablou 100% englezesc în semifinale, pentru a doua oară în ultimii trei ani

„Am izbucnit în lacrimi”, a declarat Stuart Bingham pentru BBC, la doar câteva clipe după ce l-a scos din competiție pe Ronnie O’Sullivan. Una dintre cele mai mari surprize din această ediție de la Crucible, care rivalizează cu eșecul lui Mark Selby în fața lui Anthony McGill, victoria lui Bingham a fost pe deplin meritată. Acum doi ani, englezul pierdea cu 13-4, tot în sferturi, în fața unui Ronnie mult mai pregătit. De data aceasta, însă, O’Sullivan a avut probleme mari. E drept, a condus de trei ori, iar când a făcut 8-7 părea că se îndreaptă spre a 11-a semifinală de Mondial din carieră. Doar că nimic nu i-a mai ieșit lui Ronnie de aici. Cvintuplul campion mondial a mai câștigat un singur frame, pentru a prelua din nou conducerea, la 9-8, dar Bingham a câștigat ultimele cinci jocuri consecutive pentru a se impune cu 13-9!

„M-am simțit permanent ca al doilea cel mai bun jucător de la masă. Stuart m-a provocat tot meciul și am fost departe de tot de ceea ce trebuia să joc. El e acum în liga celor mai buni, a avut un sezon senzațional”, a declarat Ronnie la finalul partidei, una în care Bingham l-a egalat pe Neil Robertson în topul celor mai mari break-uri din această ediție a Mondialului, cu 145 de puncte.  

Și Robertson e out!

Dacă Ronnie și Neil Robertson erau, înaintea sferturilor, cei mai mari favoriți pentru victoria finală, cei doi jucători au fost și cei mai chinuiți. Australianul Robertson a fost, însă, în permanență în cursa de urmărire a lui Barry Hawkins, care a condus cu 8-7, 9-8 și 10-9. Însă The Thunder from Down Under a alternat momentele slabe cu break-uri fabuloase. Cu break-uri de 142, 141 și 93 de puncte, Neil Robertson a trecut la conducere, 11-10, dar a cedat următoarele frame-uri, pentru ca Hawkins să fie la un frame de victorie! Dar campionul mondial din 2010 și-a păstrat calmul și a forțat frame decisiv! Un frame la fel de echilibrat ca meciul, dar care, până la urmă, a mers în favoarea lui Hawkins. De la 26-26, englezul s-a descurcat excelent cu o masă grea, diferența făcând-o o lovitură la o bilă roșie la buzunarul de mijloc, care a deschis break-ul de 53 de puncte cu care Hawkins a închis meciul. Pentru a înțelege cât de echilibrat a fost meciul, câștigat cu 13-12 de Hawkins, merită menționat că englezul a introdus 387 de bile în buzunar, în timp ce Robertson a avut 386 de bile care au căzut în buzunare!

McGill a cedat în fața lui Murphy în ultima sesiune

După două sesiuni senzaționale, în care a reușit să îl domine autoritar pe Ding Junhui, câștigând 12 din cele 16 frame-uri, Judd Trump era ca și semifinalist la Crucible. Poate cel mai în formă jucător de la acest Mondial, Trump (25 de ani) nu a petrecut prea mult timp la masă în ultima sesiune, încheind frame-ul al 17-lea cu un break de 66 de puncte, care l-a calificat în semifinala Mondialului. Astfel, Trump a devenit al patrulea jucător din ultimii 20 de ani care reușește să piardă maximum patru frame-uri în sferturile de la Crucible, după Stephen Hendry, Shaun Murphy și Ronnie O’Sullivan (de două ori).

Doar două sesiuni a rezistat scoțianul Anthony McGill, debutant la Crucible, în fața lui Shaun Murphy. Campionul mondial de acum 10 ani a rupt echilibrul în finalul sesiunii secunde și a profitat de lipsa de experiență a jucătorului de 24 de ani, care nu a reușit să se apropie decât la un singur frame, după un break spectaculos, de 96 de puncte. Însă din acel moment, totul s-a rupt pentru McGill. Murphy a intrat, parcă, în transă și a câștigat următoarele patru jocuri, inclusiv cu break-uri de 72, respectiv 67 de puncte, pentru a face 13-8 și a merge în a treia semifinală din carieră la Crucible și prima din ultimii opt ani.

Publicat: 30 04. 2015, 00:46
Actualizat: 30 04. 2015, 09:54