Sora de 9 ani a „Reginei Europei” la drift e cea care îi pregătește mașina înaintea concursurilor

Redactor:
Răzvan Bucur
Sora de 9 ani a „Reginei Europei” la drift e cea care îi pregătește mașina înaintea concursurilor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alice Ene, campioana europeană de drift, are o soră care la nici 10 ani este fascinată de tot ce ține de mașina de concurs. Sara e înnebunită de partea tehnică a bolidului, știe să schimbă cauciucurile și bujiile, iar înaintea antrenamentelor și a etapelor, împreună cu tatăl îi prepară lui Alice mașina pentru cursă.

La  doar 14 ani Alice Ene a reușit să cucerească lumea internațională a driftului, puștoaica devenind campioana europeană, în sportul pe care tatăl său îl practică de peste 20 de ani.

„Când m-am apucat de drift nu m-am așteptat și nu m-am gândit că o să ajung atât de departe, într-un timp atât de scurt” – Alice Ene, campioană europeană de drift.

Sora de 9 ani a „Reginei Europei” la drift e cea care îi pregătește mașina înaintea concursurilor

Nu multă lume știe că Alice are o soră de 9 ani, la fel de pasionată de mașinile de curse ca și ea.

Sara nu e înnebunită să le conducă, în schimb se pricepe foarte bine la tot ce ține de partea tehnică. Merge împreună cu tatăl lor la aproape toate cursele și antrenamentele lui Alice și este cea care îi pregătește mașina înaintea etapelor în care sora cea mare concurează.

„Îmi place foarte mult, tata m-a învățat prima dată, apoi mi-a mai arătat o dată și după am prins tot. Bunicii nu sunt de acord cu ce fac și îmi spun „dacă vrei să fi mereu atât de murdară pe mâini în loc să ai unghiile făcute, e treaba ta”. Eu vreau să mă fac mecanic și să am grijă de mașina lui Alice” – Sara Ene, sora lui Alice Ene.

Sara știe tot ce e legat de roți și bujii

În familia Ene, pasiunea pentru Motorsport se transmite din generație în generație.

„Totul a început de la tatăl nostru, care are același hobby de la o vârstă foarte fragedă. Am fost după el la etapele de drift și tot felul de evenimente și de când eram mică am fost atrasă de  Motorsport. Nu mai țin minte la ce vârstă am urcat prima oară într-o mașină de drift, cred că la câteva săptămâni, la câteva luni” – Alice Ene, campioană europeană de drift.

Sorin Ene, unul dintre cei mai cunoscuți piloți de drift din România și fondatorul primei școli de specialitate povestește că nu și-a obligat copiii să îi urmeze pasiunea.

„Cu Sara a fost la fel ca și cu Alice. Nu am forțat-o cu nimic. Trebuie să simți să fii pasionat și în momentul în care vezi că al tău copil este atras de ceva, să fii în umbră și să îi direcționezi pașii și să îl înveți” – Sorin Ene, campion național de drift, fondatorul primei școli de drift din România.

Tatăl fetelor dezvăluie că la curse, când este nevoie de ea, mezina familiei e prima care sare să dea o mână de ajutor.

„Dacă se întâmplă și Alice mai are accidente sau probleme tehnice, Sara e acolo prima sub mașină, șurubărește, este unde trebuie, e ucenic” – Sorin Ene, campion național de drift, fondatorul primei școli de drift din România.

Anul 2021, unul extraordinar pentru Alice

Alice Ene a ajuns în doar 3 ani de când s-a apucat de drift să fie cel mai bun pilot din Europa.

„La 8 ani am mers la tata într-o zi și i-am zis că sunt curioasă să văd ce pot face, de ce sunt în stare și am învățat să conduc, iar la 11 ani am învățat ușor să fac cerculețe, să folosesc frâna de mână, drift și ușor, ușor am mers și pe circuit, la Brașov, apoi la Tg Mureș, am avut foarte multe antrenamente și asta m-a ajutat foarte mult” – Alice Ene, campioană europeană de drift.

Anul trecut și-a luat licența de pilot profesionist și a devenit cel mai tânăr pilot de drift la nivel mondial. Alice nu a crezut că într-un timp atât de scurt și la o vârstă atât de fragedă poate să realizeze asemenea performanțe în Motorsport. Anul acesta, în decurs de câteva luni, a devenit campioană europeană, la Campionatul European „Drift Kings”, din Grecia, unde a reușit să stabilească un nou record mondial de vârstă. La puțin timp după această reușită, adolescenta a mai avut un succes  extraordinar: a câștigat finala campionatului Cehiei desfășurată pe circuitul de la Brno, la clasa Pro2.

„Eu am mers acolo doar pentru antrenament. Era sfârșit de sezon și chiar nu mă așteptam, am vorbit cu tata și i-am zis că mergem doar pentru antrenamente, să cunosc mai multă lume, să capăt cât mai multă experiență și să văd cum e circuitul. E un circuit de viteză și nu mă așteptam să câștig” – Alice Ene, campioană europeană de drift.

Premiată de Ministrul Tineretului și Sportului

După performanțele extraordinare ale lui Alice, Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak, a ținut să o felicite personal pe aceasta și să îi înmâneze o diploma de merit.

Înainte să se apuce de drift, Alice a practicat mai multe sporturi.

“Am încercat scrimă, balet, dansuri, baschet, dar m-am lăsat de toate și într-un final m-am apucat de drift și am rămas la drift și sunt sigură că până la bătrânețe o să fac acest sport” – Alice Ene, campioană europeană de drift.

Copila povestește că atunci când este la volan uită de absolut orice.

„Mă simt în lumea mea, nu pot să explic ce simt când fac drift. Sunt efectiv în lumea mea, nu mai știu ce fac acolo, doar drift și atât” – Alice Ene, campioană europeană de drift.

Sorin Ene a pus bazele primei Școli de Drift din România

Sorin Ene, tatăl celor două fete, este unul dintre cei mai cunoscuți piloți de drift din România. Pasiunea pentru mașini o are de la tatăl și bunicul său, însă nu s-a oprit la plăcerea de a conduce.

“Și eu am moștenit pasiunea pentru mașini de la tatăl meu, tatăl meu la rândul lui de la bunicul meu, bunicul meu de la tatăl lui care la bază era inginer silvic și a avut numai mașini noi la acea vreme” – Sorin Ene, pilot de drift, fondatorul primei Școli de Drift din România.

După zeci de competiții câștigate, Sorin a simțit nevoia să dea mai departe din cunoștințele sale. În ultimii 8 ani, de când a pus bazele primei Școli de Drift din România, Sorin descoperă și formează tineri piloți în tainele driftului.

„Mai multă dragoste și mai multă atracție simt către această parte. Chiar mă gândeam până la 60 de ani, 70 de ani, dacă voi trăi, voi face drift și uite că ușor, ușor atracția pentru condus trece în umbră în favoarea atracției pentru formare și în a lucra cu cei mici și cu cei mari” – Sorin Ene, pilot de drift, fondatorul primei Școli de Drift din România.

Când vine vorba de realizările lui Alice, tatăl recunoaște că nu se aștepta ca în primul ei an de pilot profesionist să aibă asemenea performanțe.

„Nu știu cine se aștepta, oamenii de lângă mine îmi spuneau, „vezi că e mai mult decât ce trebuie”. Cu Alice lucrurile s-au desfășurat mult mai repede” – Sorin Ene, pilot de drift, fondatorul primei Școli de Drift din România.

Omul din umbră și stâlpul familiei Ene este soția lui Sorin și mama celor două fetițe. Atunci când vorbește despre ea, Sorin nu își poate stăpâni lacrimile. „Vreau să mai aduc mulțumiri omului care de regulă nu prea se vede și este omul din spatele nostru. De câte ori îmi aduc aminte de ea, îmi dau lacrimile, mă emoționez pentru că atunci când mi-a fost mai greu, a fost lângă noi, este soția mea, Cosmina, este pilonul nostru” – Sorin Ene, pilot de drift, fondatorul primei Școli de Drift din România.

Răzvan Bucur / Redactor
Editor la ProSport.ro din 2019. Absolvent al Facultății de Jurnalism, cu 7 ani de experiență în presa online la publicații precum Realitatea, Libertatea și Mediafax. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu marile oraşe: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători.
Comuna de lângă Timişoara care vrea să concureze cu marile oraşe: 2 milioane de beculeţe luminează localitatea de sărbători. "Este…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
Elena Udrea n-a mai rezistat. Anunț chiar din spatele gratiilor: Adio, dar rămân cu tine...
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×