SPECIAL | Cele mai importante structuri sportive, trimise în judecată! Motivul pentru care Direcția pentru Sport și Tineret a Municipiului București a trimis în instanță FRF, FCSB sau Dinamo. Lista datornicilor care au prejudiciat sportul cu 1 milion de lei

Cele mai importante organisme sportive din România au ales să fenteze ani la rând legea educației fizice și sportului privind redirecționarea unei cote din taxa de 2% destinată Direcțiilor de Impozite și Taxe Locale, ignorând astfel o hotărâre de Guvern. Federații, Ligi, cluburi și alte organisme nu ar fi scos niciun ban în plus din buzunar, ci ar fi asigurat că o sumă mică din banii încasați de pe urma biletelor va merge către un sector neexploatat la nivel maxim în România, cel juvenil. Sector juvenil despre care auzim în ultimii ani de la conducătorii sportului românesc că trebuie revigorat, dar nimeni nu a făcut ceva concret, deși aveau chiar în curtea lor parte din mijloacele posibile, încă din anul 2001 !

Direcția pentru Sport și Tineret a municipiului București a acționat în Instanță, în urma deciziei Curții de Conturi, organismele sportive care nu și-au îndeplinit îndatoririle în baza legii educației fizice și sportului și hotărârii de Guvern 884/2000. Discuțiile sunt de lungă durată, încă din 2001, în momentul în care a fost aprobată Legea 69/2000 a Educației Fizice și Sportului și care prevede că Direcțiile de Sport și Tineret Județe, respectiv a municipiului București, își aigură veniturile proprii din cota de 15% din bazele sportive dezafectate, ceea ce nu a prea fost cazul, și cota de 30% din taxa de 2% din spectacole sportive: de pe urma biletelor vândute. 

O bună majoritate a structurilor sportive din țară a evitat plata cotei de 30% astfel că Direcția pentru Sport și Tineret a chemat în Instanță unele dintre cele mai importante organizații de pe raza municipiului București.

  • Cele 6 structuri sportive date în judecată: FRF, LPF, CSM, CSA Steaua, CS Dinamo – FC Dinamo și FCSB

Pentru a lămuri anumite aspecte, ProSport a luat legătura cu directorul executiv al Direcției pentru Sport și Tineret a municipiului București, Ștefan Săndulache, iar oficialul ne-a oferit amănunte în ceea ce privește sumele plătite sau neplătite, suma de bani estimată care ar urma să intre în conturile instituției în cazul unui câștig de cauză în Instanță, dar și principalul interes al instituției pe care o conduce: „Structurile sportive nu au virat această cotă sau au virat cum au vrut, cum n-au vrut. Din anul 2001, din datele deținute de noi, FRF nu a virat niciodată, LPF niciodată, FC Steaua, fosta și apoi a lui Becali, FCSB-ul nu a virat, Dinamo și așa mai departe. Nimic. Singurii care au virat a fost cei de la Clubul Sportiv al Armatei (CSA Steaua), dar care au virat lună de lună niște sume în conturile noastre, deși dânșii au mai multe secții (rugby, baschet, handbal) și atunci noi nu știm exact la care sunt… pentru că nu se specifică de multe ori care au fost evenimentele”.

„Nouă nu ni se transmite un calendar al activităților sportive organizate de structurile sportive pe Municipiul București astfel încât să putem identifica. Așa că noi am luat și am acționat în Instanță structurile sportive de la care se cunoaște din spatial public că au organizat activități sportive unde s-au comercializat și bilete ca urmare a deciziei Curții de Conturi, care decide din 2015. Noi, timp de un an de zile, am purtat discuții, am notificat aceste structuri, toate federațiile, inclusiv pe cea de șah. Noi nu puteam să mergem doar împotriva unei singure federații, fiindcă ne dorim corectitudine în demersurile noastre. Sunt și federații care contactate au spus că nu au organizat spectacole sportive în care au pus în vânzare bilete și atunci nu ne-am băgat”, a declarat directorul executiv al Direcției pentru Sport și Tineret a municipiului București, Ștefan Săndulache.

Astfel că sectorul juvenil, și așa fără un orizont sau sprijin financiar notabil din partea federațiilor, ligilor sau cluburilor – mamă, nu este ajutat momentan nici măcar de legea educației fizice și sportului prin care organizațiile sportive s-au înființat și trebuiau să o respecte întocmai. În schimb, proiecte pe hârtie avem. Comitetul Executiv al FRF a aprobat modificările Regulamentului Național de Licențiere a Cluburilor, care includ și verificarea reinvestiției a 10% din veniturile obținute din vânzarea de jucători în centrele de copii și juniori, începând cu sezonul 2018-2019. Totuși, banii care ar fi trebuit trimiși spre Direcția pentru Tineret și Sport a Municipiului București au fost omiși, astfel că FRF se va apăra în Instanță.

În aceeași barcă intră Liga Profesionistă de Fotbal, CSA Steaua, care a virat o parte din banii cuveniți în mod legal, dar nu suma întreagă strânsă de pe toate secțiile pe care le deține, CS Dinamo – FC Dinamo și clubul finanțat de Gigi Becali, de pe urma căruia ar urma să vină cea mai importantă sumă de bani. 

Suma estimată: aproximativ 1 milion RON anual (220.000 de euro)

„Această cotă de 30% este pentru activități sportive. Imaginați-vă ce s-ar putea face dacă aceste finanțe ar veni către instituția noastră. Am putea sprijini evenimentele sportive de pe raza Municipiului București. Nu e o estimare exactă a sumei care ar urma să intre în conturi, pentru că sunt multe evenimente care s-au desfășurat despre care nu știm sau care nu au făcut demersurile de virare a sumelor conform legii. Dar de pe tot Bucureștiul ar urma să ne intre aproximativ 1 milion de lei anual în conturi. Asta e realitatea, e pentru activități sportive. E pentru copii. Adulții au alte finanțări și se descurcă, dar noi sprijinim oragnizațiile care se ocupă de sport de masă în general”,  a declarat pentru ProSport Ștefan Săndulache. 

Odată acționate în Instanță, câteva organizații sportive au devenit cooperante în încercarea de a regla lucrurile: „FRF și FC Steaua, imediat ce i-am acționat în Instanță au fost mult mai deschiși, au fost cooperanți, încearcă să rezolve situația, dar în acea decizie de Guvern intră și penalizări. Până acum nu au fost întrevederi în Instanță, urmează, pentru că procedurile au început în decembrie. Procesul poate dura un an sau 20 de ani, doar Instanța știe”. 

Publicat: 18 03. 2017, 08:52
Actualizat: 18 03. 2017, 12:05