SPECIAL | Ion Panait: „Eu m-am antrenat cu nevasta. În sportul românesc e mai rău ca pe vremea când am început eu luptele, în 1990”

SPECIAL | Ion Panait:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Luptătorul Ion Panait (66 kg / 35 de ani) a fost eliminat din primul meci la Jocurile Olimpice de la Rio. Sportivul de la Dinamo nu a ieșit rău din meciul cu rusul Albiev, campion olimpic, mondial și european, însă diferența s-a făcut în prima repriză, la o centurare din parter reușită de rus. „Nu am ce să-mi reproșez, doar în acel moment am făcut o greșeală. Repriza a doua am dominat-o”, a declarat Panait. Rusul s-a impus la puncte, 3-1.

Stabilit în Germania de peste cinci ani, alături de soție, fosta campioană de lupte Mihaela Panait (fostă Sadoveanu), Johnny spune lucrurilor pe nume cu sinceritatea copilului crescut la Casa de copii de la Bușteni: „Eu revin după o pauză de cinci ani. Este greu să te bați cu advesarii de aici cu numai o lună de pregătire. Dacă mă pregăteam cu un an înainte, altfel ar fi stat lucrurile. Oricum, toată lumea s-a speriat de mine când a văzut că am revenit după cinci ani. Și în Mongolia, când m-am calificat, și aici. Pe rus l-am mai învins în 2011, acum m-a bătut el. Vă dați seama că i-a fost teamă de mine”, spune Panait.

Panait nu regretă că a lăsat totul în Germania pentru a reveni, chiar dacă s-a ales cu promisiuni. „Nu-mi pare rău că am revenit. Eu tot timpul am făcut acest sport cu plăcere. De fapt, singurul care m-a convins să vin a fost antrenorul Petre Cărare. El și cu soția mea. Eu nu am vrut să vin, ținând cont situația din țară. M-am certat cu federația, cu clubul când am plecat în Germania. Nu mi s-a oferit ce-mi trebuia și am plecat. Am venit mai mult pentru maistrul Cărare, nu pentru federație sau pentru COSR, pentru că nu au investit un cent în pregătirea mea până la 1 iulie.

În Germania, Bundesliga începe în septembrie și se termină undeva în ianuarie. În cursul anului nu am cu cine să mă pregătesc acolo, la club. Când m-a sunat domnul Petre Cărare să merg la calificări, eu nu mai făceam pregătire. M-am pregătit cu soția, de două ori pe săptămână. Când am început, pregătirea în țară, două săptămâni am intrat în febră musculară. Altfel era dacă veneam la 1 mai, dar federația ar fi trebuit să-mi plătească salariul pe patru luni, mai – august. Și-au luat angajamentul că plătesc doar pe două luni, iulie și august. Încă nu am primit, au spus că după Olimpiadă. Acum, că nu am luat medalie, mai știu eu dacă mai primesc? Asta este, viața merge înainte. Eu merg cu capul sus. Eu sunt un sportiv care știe să piardă”.

Ion Panait se va întoarce în Germania. Competiția de la Rio este mai mult ca sigur ultima de anvergură sub steagul României. „Mă voi întoarce în Germania, unde am siguranța zilei de mâine. Fetița este la școală, am mulți prieteni, toată lumea mă cunoaște, sunt respectat în satul unde stau. Mă lupt de 10 ani în Bundesliga, am un nume, și mi-e greu să mă întorc în România, unde nu este siguranța zilei de mâine. Pentru mine, sportul este un hobby. Lucrez nouă ore pe șantier, la construcții. În țară nu s-a schimbat nimic.

Nu s-a investit nimic, mergem din ce în ce mai prost. Sportivii nu mai sunt motivați. Părerea mea este că starea sportului românesc este acum mai rea decât atunci când am început eu luptele, în 1990. La noi în federație am văzut că sunt două tabere care se ceartă prin presă, în loc să-și spele rufele în familie și să găsească soluții, să ieșim din impasul acesta. Nu am mai luat medalie olimpică din 1992, de la Barcelona. Noi naționalizăm, aducem. Pentru acești sportivi se găsesc bani, dar pentru ai noștri, nu. Mi se pare ceva ciudat, că nu investim în ai noștri. Că România a avut întotdeauna resurse de sportivi”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai aveau jumătate de oră din tură
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Carlos Corberan, numit antrenor la Valencia
Carlos Corberan, numit antrenor la Valencia
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×