SPECIAL | Povestea fabuloasă a specialistului în KO-uri! A fost olimpic la matematică, a jucat în echipă cu un fotbalist de națională, e student la Politehnică și visează la titlul de campion mondial

A ajuns la Olimpiada pe țară la matematică, a jucat fotbal la Chindia Târgoviște, a intrat cu o medie de peste 9 la Politehnică, unde e student în anul 4 la inginerie fizică, e imaginea unui brand de haine, iar acum a devenit un maestru al knock-out-urilor în Superkombat. Cam așa poate fi structurată, povestea lui Adelin Mihăilă, care, la 22 de ani, a devenit unul dintre cei mai apreciați luptători din sportul de contact românesc.

Ultimul succes, chiar săptămâna trecută, un KO fabulos în fața unui luptător marocan în gala Confruntarea Titanilor, i-a asigurat deja intrarea în Top 10 al acestui an. „Dacă m-ai fi întrebat acum 7 ani că voi fi în această postură, ți-aș fi zis că locul meu nu e aici. Eram junior la Chindia și visam să ajung precum Mirel Rădoi. Jucam în aceeași zonă, eram mijlocaș defensiv, la distrugere, mai mult căram pianul (n.r. râde)”, spune Adelin, care a fost coleg de echipă cu actualul mijlocaș al echipei naționale, Alexandru Băluță.

Schimbările de la echipă, dar și faptul că era obligat, din cauza programului, să neglijeze școala, l-au făcut ușor să renunțe la visul de a deveni fotbalist. În schimb, a excelat în învățământ. A ajuns până pe faza pe țară la Olimpiada de matematică și a participat la nenumeroase concursuri la fizică. „Științele exacte m-au atras din copilărie, nu am fost prea vorbăreț. Nici acum nu sunt, prefer ca rezultatele să dovedească”, explică tânărul care a obținut 9.60 la examenul de matematică de la Bacalaureat.

Tranziția de la fotbal la sporturi de contact a venit oarecum normal pentru Adelin. A copilărit într-un cartier rău famat din Târgoviște și a fost nevoit să învețe să se apere. „Nu prea aveai de ales”, spune campionul, pe care antrenorii îl caracterizeaza drept „cel mai liniștit sportiv pe care l-au pregătit.”

„În ciuda talentului imens, este de o disciplină exemplară, nu iese din cuvânt și nu a deranjat pe nimeni niciodată. Viața lui se rezumă la școală și antrenamente, toată atenția lui este concentrată pe asta. Până să se mute în apropierea sălii, făcea, de două ori pe zi, aproape 3 ore pe drum dus-întors pentru antrenamente”, îl descrie Cezar Gheorghe, coordonatorul Academiei Superkombat.

Revenind la începuturile sale în artele marțiale, Adelin dezvăluie că încă de pe vremea când juca fotbal, nu rata emisiunea Fight Club, pe care Eurosport o difuza joia, și unde, de multe ori, erau prezentați luptători români precum Iftimoaie, Moroșanu, Cătinaș sau Adegbuyi datorită expunerii Superkombat. A început însă cu judo, iar mai apoi a trecut la wushu. Abia de la începutul anului trecut s-a concentrat pe kickboxing, unde astăzi are 11 victorii, dintre care 6 prin KO.

22 de ani este vârsta lui Adelin Mihăilă

11 este numărul de victorii obținute de Adelin Mihăilă în carieră, 6 prin KO

Succesele, dar și figura sa carismatică au atras și atenția asupra lui, iar din această toamnă, Adelin Mihăilă a devenit, alături de Cristian Ristea, imaginea brandului premium de haine Qua Sar, recent intrat în România cu un prim magazin la Brașov. „Brandul nostru este deja cunoscut în Italia, iar în România vrem să creștem sănătos și tocmai de aceea Adelin ni s-a părut exemplul perfect de asociere. Seriozitate, eleganță și atitudine. Avem încredere că va deveni campion mondial”, a explicat Mihai Oană alegerea făcută.

Victoria cu marocanul El Fassi Wail a tras cortina peste acest sezon, în care Adelin a fost neînvins în Superkombat, iar anul viitor țelul principal este centura intercontinentală Superkombat la semigrea. „Domnul Eduard Irimia mi-a spus că sunt șanse mari să fiu challenger anul viitor, iar asta mă motivează să muncesc de două ori mai mult”, este sigur pe el sportivul născut în Târgoviște.

Iar 2018 poate să fie anul lui. Nu doar pe plan sportiv, ci și al studiilor. În vară își va da licența și își dorește să devină inginer-proiectant. Iar succesul său nu este unul accidental. Munca, perseverența, sacrificiile, studiul și în special dragostea pentru ceea ce face l-au adus în postura de a deveni un nou erou al ringului și un exemplu în afara lui.

 

Publicat: 30 11. 2017, 12:33
Actualizat: 30 11. 2017, 13:07