SPECIAL | Viața de sportiv, văzută de Adrian Munteanu, care vrea să devină primul canotor orșovean medaliat la Jocurile Olimpice. ”Nu mi-am văzut familia de 4 luni, dar fac orice pentru a merge la Tokyo”
La doar 23 de ani, Adrian Munteanu poate deveni, la vară, primul cârmaci originar din Orșova care participă la Jocurile Olimpice, în proba de canotaj.
Fostul junior de la CSS Orșova, legitimat în prezent la CS Dinamo București, va avea etapa de calificare în luna mai, când este programată Regata Internațională de la Lucerna (Elveția). Până atunci, orșoveanul va participa la Campionaul European de Canotaj pentru Seniori, din perioada 9-11 aprilie, la Varese, în Italia.
Adrian Munteanu este cârmaci în barca de 8+1, alături de alți patru foști juniori de la CSS Orșova, originari însă din zona Moldovei: Florin Lehaci (CS Dinamo), Constantin Radu (CS Dinamo), Sergiu Bejan (CS Dinamo) și Vlad Aicoboae (CS Dinamo). Din ambarcațiune mai fac parte: Ciprian Huc (CSA Steaua), Constantin Adam (CSA Steaua), Florin Arteni (CSM Suceava) și Alexandru Chioseaua (CSM Dunărea Călărași).
„Obiectivul nostru pentru acest an este aurul la Europenele din Italia. O medalie nu ne asigură însă calificarea la Jocurile Olimpice din vară, de la Tokyo, ci trebuie să ne clasăm în primele două locuri la regata de calificare, din Elveția. Îmi doresc enorm să particip la Olimpiadă și, apoi, să urcăm pe podium în Japonia. Sincer, nu știu dacă s-a mai calificat vreodată vreun orșovean la Olimpiadă, la Canotaj. Acum 2 ani, noi, barca de 8+1, am luat argintul la Europene”, a declarat Munteanu pentru ProSport.
Adrian Munteanu, acum cârmaci, a practicat taekwondo și urăște fotbalul!
Orșoveanul de 1,69 m a explicat și cum a ajuns la canotaj, sport pe care orșovenii și mehedințenii în general, evită să-l practice, din cauza programului destul de riguros de pregătire: „Prima dată, eu am practicat taekwondo, la CS Dinamo Orșova, la domnul Delly Novăcescu. E un sport de contact, dar apoi am avut o problemă medicală și a trebuit să renunț, după 6 ani. În clasa a VIII-a, diriginta mea Ana Nițoiu a zis că ar fi bine să merg la canotaj, fiindcă m-aș plia perfect, ținând cont de fizicul meu mai micuț. De la 14 ani practic acest sport. Am început cu soții Cristi și Mariana Maliș. Nu am vrut să merg la fotbal, fiindcă nu-mi place acest sport. Am plecat de la Orșova când am încheiat junioratul, deoarece acolo nu există secții de juniori. Din păcate, orșovenii nu prea vin la canotaj. Tinerii, în general nu mai fac sport. La CSS Orșova, maoritatea juniorilor sunt din zona Moldovei.”
Cârmaciul – antrenorul din barcă
Munteanu a explicat și care este rolul cârmaciului la canotaj: „Deși lumea poate zice că meritele aparțin de fapt doar celor care vâslesc, cârmaciul are un rol esențial. E un fel de antrenorul din barcă. Pe lângă faptul că trebuie să coordonez ca să mențin barca drept între culoare, trebuie să-i și încurajez pe băieți, să îi fac pe toți 8 să fie un întreg, să acționeze în același timp și același fel. Comenzile sunt foarte importante.”
În cantonament în Italia de mai bine de 3 luni
Munteanu se pregătește de mai bine de 3 luni în Italia, departe de familie, alături de antrenorul lotului national Antonio Colanovici, originar din Napoli.
„Din 7 decembrie ne antrenăm în Italia, la Piediluco și Terni. Așa e viața de sportiv: cere multe sacrificii. Nu mi-am mai văzut familia de luni bune, nu am făcut Sărbătorile de Iarnă împreună, dar nu mă plâng, fiindcă iubesc ceea ce fac. Mai am un frate, de 15 ani, care doar ce s-a apucat de canotaj. El nu e ca mine cârmaci, nu strigă, ci trage la vâsle”, a explicat Munteanu.
- Jocurile Olimpice de la Tokio vor avea loc în perioada 23 iulie – 8 august. Ar fi trebuit să se țină în 2020, dar au fost amânate din cauza izbucnirii pandemiei COVID-19.
Mariana Maliș: „Adrian nu e informator, ca mulți de la lot!”
Fosta antrenoare de la CSS Orșova, Mariana Malis, a avut cuvinte de laudă la adresa fostului său elev Adrian Munteanu, dar a dezvăluit și alte dedesubturi de la loturile naționale!
Totodată, alți elevi de ai Marianei sunt cotați cu șanse mari la podiumul olimpic de la Tokio. „L-am ales pe Adrian dintre foarte mulți copii cu parametrii lui, fiindcă era deștept. Am văzut în el un viitor campion și un viitor adult de nădejde. Un cârmaci trebuie să fie foarte deștept, altfel crești informatori! Pe la loturile naționale au fost promovați mai mult informatorii! Acum, s-au mai schimbat un pic lucrurile. Antrenorul italian de la lot nu nu a schimbat sportivii din bărci pe interese! Cinci din cei nouă băieți din barca de 8+1 au fost elevii mei. La fel am și la fete. Peste 60 la suta au fost elevele mele, cum sunt Ancuța Bodnar care sigur va lua medalie la dublu vâsle cu Simona Radis, sau Denisa Tâlvescu și Cristina Popescu, care au și ele șanse. Și fostul meu elev Marius Cozmiuc, care e în barca de dublu rame fără cârmaci, cu Ciprian Tudosă, va lua sigur medalie, chiar aurul cred. Și la 4 rame fără cârmaci, unde sunt foștii mei elevi de la CSS Orsova, Mihai Țigănașu și Mihai Berariu. Copilul meu de 17 ani, Andrei Valentin Maliș, a fost cârmaci și acum vâslește. Am încredere că va fi prezent la viitoarele ediții ale Jocurilor Olimpice”, a declarat Maliș pentru ProSport.
Mulți campioni olimpici a dat Orșova, dar doar unul a fost mehedințean la origine
Deși a dat numeroși campioni mondiali și olimpici la canotaj, CSS Orșova a avut, în istoria de cinci decenii, un singur sportiv originar din Mehedinți, medaliat olimpic. Este vorba deste Iulică Ruican, născut în comuna mehedințeană Cujmir, medaliat cu aur și argint la JO de la Barcelona 1992.
Originară din localitatea Corlățeni, județul Botoșani, fosta junioară de la CSS (Marină/Dierna) Orșova, Marioara Ciobanu (Popescu) a luat aurul la JO de la Los Angeles 1984 la dublu vâsle, alături de Elisabeta Lipă, actuala președintă a Federației Române de Canotaj, și la Atlanta 1996, în ambarcațiunea de 8+1.
În 2000, la Sidney, fosta junioară de la Orșova, selectată de Maliș, Maria Magdalena Dumitrache (originară din Târgoviște) lua aurul.
În 2004, la Atena și 2008 la Beiing, Ioana Papuc (originară din Cîmpulung Moldovenesc, Suceava) era ultima fostă junioară de la Orșova care lua medalii la canotaj, aur, respectiv bronz.