Spectacol la Munchen! Neureuther și Velez Zuzulova au câștigat probele de slalom paralel, primele din 2013 în Cupa Mondială de schi
Germanul Felix Neureuther și slovaca Veronika Velez Zuzulova au câștigat primele curse din acest sezon al Cupei Mondiale la schi alpin, ambele de slalom paralel, disputate marți la Munchen.
Neureuther (foto, 28 de ani) a câștigat în fața a 17,000 de fani care l-au încurajat pe tot parcursul cursei, dat fiind faptul că s-a născut la Garmisch-Partenkirchen, la o distanță de o oră de mers cu mașina de Munchen. Iar sportivul german, aflat la al treilea succes în carieră în Cupa Mondială, toate în probe tehnice (două de slalom și una de slalom paralel) i-a răsplătit pe suporteri cu un succes fără drept de apel în fața austriacului Marcel Hirscher. „Pentru noi, germanii, această cursă a fost una dintre cele mai importante din întregul sezon. Să vezi atâta lume într-o etapă de Cupă Mondială e senzațional”, a comentat Neureuther la finalul cursei. Nici Hirscher nu a fost dezamăgit de rezultat, recunoscând că germanul a fost cel mai bun. Însă locul secund l-a ajutat pe austriac să ajungă la doar 49 de puncte de liderul Cupei Mondiale, Aksel Lund Svindal, care a încheiat cursa pe locul nouă. Cupa Mondială masculină de schi alpin va continua cu slalomul de la Zagreb, care se va disputa duminică, 6 ianuarie.
În proba feminină, Veronika Velez Zuzulova a câștigat cel de-al doilea concurs consecutiv, după slalomul desfășurat la Semmering pe 29 decembrie. Sportiva slovacă, în vârstă de 28 de ani, s-a impus în finală în fața slovenei Tina Maze, care se apropie tot mai mult de cucerirea primului Mare Glob de Cristal din carieră. Cu cele 80 de puncte primite în urma locului secund de la Munchen, Maze s-a distanțat la 492 de puncte în fața Mariei Hoefl-Riesch, cu 19 curse rămase de disputat în acest sezon. Cupa Mondială feminină de schi alpin va continua cu slalomul de la Zagreb, care se va disputa mâine.
Clasament Cupa Mondială după 15 etape (m):
1. Aksel Lund Svindal (Norvegia) 689p
2. Marcel Hirscher (Austria) 640p
3. Ted Ligety (SUA) 552p
4. Felix Neureuther (Germania) 396p
5. Kjetil Jansrud (Norvegia) 322p
Clasament Cupa Mondială după 17 etape (f):
1. Tina Maze (Slovenia) 1139p
2. Maria Hoefl-Riesch (Germania) 647p
3. Kathrin Zettel (Austria) 597p
4. Anna Fenninger (Austria) 450p
5. Viktoria Rebensburg (Germania) 431p