„Sportivii de performanță n-au ce căuta în administrația sportivă!”

Fosta campioană olimpică și mondială, Elisabeta Lipă, și actualul președinte al federației, Ioan Dospinescu, sunt singurii candidați care vor participa la alegerile prezidențiale ale forului de canotaj ce vor avea loc sâmbătă, la Centrul Olimpic "Sydney 2000" de la Izvorani. Lipă, care ocupă funcția de vicepreședinte al federației de canotaj, a fost propusă doar pentru funcția de președinte de către cluburile Dinamo și CSS 3 Steaua.

Fosta campioană olimpică și mondială este susținută în campania ei și de fostele colege din lotul național de canotaj, Doina Ignat și Viorica Susanu, care vor candida și ele pentru un loc în Comitetul Executiv al FR Canotaj.

Elisabeta Lipă a declarat, marți, agenției MEDIAFAX, pentru că nu i-a plăcut ceea ce a văzut în această federație în timpul în care a ocupat funcția de vicepreședinte. "Fac sport de atâția ani de zile, ne cunoaștem dinainte, ca sportivă, și apoi ca vicepreședinte în federație. M-am hotărât să candidez și la îndemnul lor, pentru că au zis că e momentul să schimbăm".

Ioan Dospinescu, a afirmat, pentru agenția MEDIAFAX, că este de acord cu o schimbare la acest for, însă dorește ca în funcțiile de conducere să vină oameni care se pricep în administrația sportivă. "Prin ceea ce am muncit și prin rezultatele care s-au obținut când eu am ocupat această funcție se vede ceea ce am făcut. Doamna Lipă trebuie să demonstreze, în primul rând că este în stare să conducă. Și eu sunt de acord cu o schimbare în federație, dar să vină oameni pregătiți și care știu administrație sportivă. Între a fi mare sportiv și administrație sportivă este diferența dintre sanscrită și limba română. Sportivii de performanță nu știu să vorbească sanscrita, deci n-au ce căuta în administrația sportivă. Ea a fost dusă înainte ca un cal de căpăstru să facă performanță și atât a făcut. N-a învățat nimic despre administrația sportivă".

 

Publicat: 10 03. 2009, 16:45
Actualizat: 10 03. 2009, 16:49