Steaua, înfrângere severă în Liga Campionilor la polo, 4-16 în deplasare cu Dinamo Moscova
Campioana României la polo a cedat sever în etapa a șasea a Grupei A din cadrul Ligii Campionilor. Steaua a fost învinsă la Moscova, de Dinamo, cu scorul de 16-4 (1-1, 7-1, 3-1, 5-1).
Trupa antrenată de Andrei Iosep a rezistat numai o repriză în fața rușilor, după care Dinamo a făcut legea în bazin. În sfertul doi, echipa gazdă a înscris aproape în fiecare minut al reprizei. Pentru Steaua au marcat Marinic, Prioteasa, Kapotsis și Ghiban.
Steaua are o singură victorie din șase meciuri și ocupă locul 7 în Grupa A (penultimul).
În etapa următoare, pe 23 ianuarie, Steaua va juca în deplasare cu Barceloneta (Spania).
Clasament Grupa A: 1. Pro Recco (Ita) 18p, 2. Barceloneta 13p, 3. Brescia 13p, 4. FTC Budapesta (Ung) 12 p, 5. Eger (Ung) 6 p, 6. Dinamo Moscova (Rus) 6 p, 7. Steaua 3 p, 8. Steaua Roșie Belgrad (Srb) 0 p.
Clasament Grupa B: 1. Jug Dubrovnik (Cro) 18 p, 2. BPM Sport Management (Ita) 13 p, 3. Olympiakos Pireu (Gre) 11 p, 4. Mladest Zagreb (Cro) 8 p, 5. Szolnoki Dosza (Ung) 6 p, 6. Spandau (Ger) 4 p, 7. Jadran Split (Cro) 3 p, 8. Waspo Hanover (Ger) 3 p.
Sursa foto: CSA Steaua București – facebook