Steaua l-a transferat pe Bogdan Selea
După ce și-au asigurat serviciile unui jucător de NHL, Cam Severson, ale unui portar ucrainean Evgheny Brul și au adus pe banca tehnică un antrenor rus, Aleksandr Kulikov, oficialii clubului Steaua continuă seria transferurilor. Astfel, ei au încheiat o înțelegere pe două sezoane cu jucătorul Bogdan Selea.Â
“Bogdan s-a pregătit în ultimele zile alături de echipă, am reușit să-l convingem să vină la noi, să încerce și hocheiul de aici, mai ales că vor fi două competiții puternice. Este o mare achiziție pentru noi. Deși s-a născut în România, el nu a jucat pentru nicio echipă de aici, dar a venit la echipa națională”, a explicat Cristian Cârlan, președintele secției de hochei Steaua.
 În vârstă de 28 de ani, Selea a evoluat la cluburi din Germania și a renunțat în 2005 la cetățenia română în favoarea celei germane.
Echipa Steaua București se află în cantonament în Slovacia, după care va merge direct în Ungaria, pentru primul meci din Liga Mol, pe 12 septembrie cu Alba Volan.
Â
Articol scris de Mirela BASESCU