Naționala de rugby a României se află de aproape două săptămâni în stagiul de pregătire montană la Cheile Grădiștei, în vederea participării la Cupa Mondială din Anglia. „Stejarii” au avut parte ieri de o vizită specială, din partea dublei campioane olimpice la gimnastică, Sandra Izbașa.
Acesta le-a vorbit jucătorilor despre reperele sportului de performanță și le-a spus că atâta timp cât faci din pasiune ceea ce faci, nu vei regereta niciun sacrificiu făcut. „Am început gimnastica la patru ani și dacă ar fi să o pot lua de la capăt, aș alege cu siguranță sportul de performanță. Este nevoie de disciplină, de multă muncă, poate mai multă decât talent uneori, de pasiune și încredere că nimic nu este imposibil. Înaintea participării la o competiție aveam un pic de timp pentru mine, în care vizualizam ceea ce aveam de făcut, pentru ca la momentul startului să fiu doar eu și aparatul, fără nimeni altcineva”, le-a spus Sandra, rugbiștilor.
Florin Vlaicu, Valentin Popîrlan și Stelian Burcea, alături de Sandra Izbașa FOTO: Arhivă personală
„Stejarii” i-au adresat întrebări despre modul de pregătire, despre cum poți depăși obstacolele întâlnite în carieră, precum accidentările sau eșecurile, despre ce te poate face cel mai bun. „Întâlnirea cu Sandra a fost o experiență interesantă. Ne-a vorbit despre cum se concentrează înaintea competițiilor, cum este să ajungi de două ori campion olimpic și ne-a încurajat să dăm totul în antrenamente. În plus, ne-a spus că merită sacrificiul pe care îl facem acum, că este important să facem acest lucru cel mai bine pentru că după ce vom renunța la sport, vom avea timp să facem ce vrem. M-a impresionat pentru că în ciuda rezultatelor mari pe care le are, a rămas o persoană modestă și deschisă”, ne-a declarat Florin Vlaicu, fundașul echipei naționale. Sandra le-a urat succes rugbiștilor la Cupa Mondială.
România va participa la Cupa Mondială de rugby, ce va avea loc în Anglia, între 18 septembrie și 1 noiembrie. „Stejarii” se află în Grupa D, alături de Italia, Canada, Irlanda și Franța.
În ce o privește pe Sandra Izbașa, aceasta și-a reluat antrenamentele cu gândul de a ajuta echipa să urce pe podium la Jocurile Olimpice de la Rio 2016.
În cantonamentul de la Cheile Grădiștei se află 36 de jucători: ÎNAINTAȘI:Paulică Ion (USAP), Mihăiță Lazăr (Castres), Andrei Ursache (Carcassonne), Constantin Pristaviță (CSM Știința Baia Mare), Horațiu Pungea (Oyonnax), Alexandru Țăruș (Timișoara Saracens), Andrei Rădoi (Timișoara Saracens), Otar Turașvili (Colomiers), Mihai Adăscăliței (CS Dinamo), Valentin Popîrlan (Timișoara Saracens), Johannes van Heerden (CSM Știința Baia Mare), Marian Drenceanu (Timișoara Saracens), Marius Antonescu (Tarbes), Valentin Ursache (Oyonnax), Mihai Macovei (Colomiers), Viorel Lucaci (CSA Steaua), Stelian Burcea (Timișoara Saracens), Ovidiu Toniță (Aix-en-Provence), Vlad Nistor (Castres), Randall Morrison (Timișoara Saracens)
TREISFERTURI: Florin Surugiu (CSM București), Valentin Calafeteanu (Timișoara Saracens), Tudorel Bratu (CS Dinamo), Dănuț Dumbravă (CSA Steaua), Michael Wiringi (CSM Știința Baia Mare), Paula Kinikinilau (Timișoara Saracens), Florin Vlaicu (CSM București), Csaba Gal (Universitatea Cluj), Florin Ioniță (CSA Steaua), Robert Dascălu (CSA Steaua), Adrian Apostol (CSM Știința Baia Mare), Ionuț Botezatu (CSM Știința Baia Mare), Ionuț Dumitru (CSA Steaua), Dorin Manole (Orthez), Cătălin Fercu (Saracens), Sabin Strătilă (CSA Steaua).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER