Știm meciurile din sferturile de finală ale Ligii Naționale de baschet masculin! Se joacă în sistemul cel mai bun din trei partide

U BT Cluj, campioana en-titre la baschet masculin, şi echipele CSM Oradea, CSO Voluntari şi FC Argeş au încheiat pe primele patru locuri sezonul regulat al Ligii Naţionale şi vor avea avantajul terenului propriu în faza play-off.

Meciurile sunt programate în sistemul ”cel mai bun din trei partide”, pe terenul echipei favorite în 3 mai, apoi în deplasare, în 6 mai, şi din nou ”acasă” la formaţiile mai bine clasate, dacă va fi nevoie, în 9 mai.

Din semifinale se va juca în cinci partide.

Știm meciurile din sferturile de finală ale Ligii Naționale de baschet masculin! Se joacă în sistemul cel mai bun din trei partide

Titlul naţional a fost câştigat în 2021 de echipa U Banca Transilvania Cluj, care a primit dreptul de a juca în Basketball Champions League, competiţie în care a atins faza sferturilor de finală.

Care e programul meciurilor?

ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca – BC CSU Sibiu
CSM CSU Oradea – CS Dinamo Bucureşti
CSO Voluntari – CS SCM OHMA Timişoara
FC Argeş Piteşti – SCM U Craiova

Care e clasamentul sezonului regulat?

1. ACS U-Banca Transilvania Cluj-Napoca 58 puncte
2. CSM CSU Oradea 53
3. CSO Voluntari 53
4. FC Argeş Piteşti 52
5. SCM ”U” Craiova 48
6. CS SCM OHMA Timişoara 48
7. CS Dinamo Bucureşti 45
8. BC CSU Sibiu 45
…………………………..
9. CSM Baschet Petrolul Ploieşti 43
10. CSA Steaua Bucureşti 42
11. ABC Athletic Neptun Constanţa 42
12. CS Municipal Târgu Jiu 41
13. CS Rapid Bucureşti 39
14. CS Municipal Galaţi 38
15. CS Municipal 2007 Focşani 38
16. CSM VSKC Miercurea Ciuc 35

All Star Game s-a jucat acum 10 zile

Echipa Nordului a învins echipa Sudului, scor 125-122 (37-27), la All Star Game 2022, la baschet masculin, găzduit de Oradea Arena, în prezenţa a peste 5.000 de fani.

All Star Game, celebrarea baschetului românesc, s-a desfăşurat, miercuri seară, la Oradea, iar cu această ocazie a fost inaugurată şi noua arenă, cu o capacitate de 5.300 de locuri la meciuri sau 7.000 la concerte şi alte evenimente.

MVP-ul All Star Game a fost desemnat Mark Ogden (CSM Oradea).

Publicat: 30 04. 2022, 18:54