România continuă cursa de calificare la Cupa Mondială din Franța 2023, Stejarii aflându-și programul meciurilor din Rugby Europe Championship 2022.
Federația Europeană de Rugby a anunțat datele de desfășurare ale competiției care este criteriu de calificare la Cupa Mondială din Franța, scrie FR de Rugby.
„Stejarii” vor disputa trei meciuri pe teren propriu, cu Rusia, Portugalia și Georgia, toate urmând a se disputa pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf și două partide în deplasare, cu Spania și Țările de Jos.
În acest moment, România se află pe locul 2 în clasamentul Rugby Europe Championship, ediția 2021, ceea ce asigură calificarea directă la Cupa Mondială.
Primele două echipe în clasamentul cumulat Rugby Europe Championship 2021-2022 obțin calificarea directă la Cupa Mondială din Franța, în timp ce echipa aflată pe locul 3 va intra în recalificări pentru a obține biletul la competiția din Hexagon.
În clasamentul Rugby Europe Championship 2021, pe primul loc se află Georgia, cu 23 de puncte (5 jocuri), urmată de România, 14 puncte (5 j), Portugalia, 14 puncte (5 j), Rusia, 9 p (4 j), Spania, 2 p (3 j), Olanda, 0 p (4 j).
Rugby Europe 2022:
5 februarie România – Rusia, ora 14:30, București, Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf Spania – Țările de Jos, Madrid Georgia – Portugalia, Tbilisi
12 februarie
România – Portugalia, ora 17:30, București, Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf Țările de Jos – Georgia, Amsterdam Rusia – Spania, Sochi
26 februarie Portugalia – Țările de Jos, Lisabona
27 februarie Spania – România, ora 13:45, Madrid, Estadio Central UCM Georgia – Rusia, Tbilisi
12 martie România – Georgia, ora 17:30, București, Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf Rusia – Țările de Jos, Saransk
13 martie Spania – Portugalia, Madrid
19 martie
Țările de Jos – România, ora 14:15, Amsterdam, National Rugby Center Portugalia – Rusia, Lisabona 20 martie Georgia – Spania, Tbilisi
Reprezentativa de rugby a României a urcat o poziţie şi ocupă locul 15 în clasamentul echipelor naţionale, dat publicităţii luna trecută de World Rugby, forul care se ocupă cu destinele sportului cu balonul oval la nivel mondial.
România ocupa locul 18 în ierarhia mondială, însă a reuşit să urce trei poziţii graţie celor trei victorii, 29-14 cu Uruguayul (7 noiembrie), în meci-test la Verona, 56-15 Olanda (13 noiembrie), în Rugby Europe Championship 2021, la Bucureşti, şi 32-20 cu Tonga (20 noiembrie), în meci-test la Bucureşti.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER