Ștucan, despre însingurarea cumplită la care este condamnată Halep în „jungla WTA” și despre refuzul ei de a veni în România: „Milioanele de dolari și de fani i-au atras, paradoxal, Simonei frica de tot ce nu-i e familiar”

Frazele i-au uimit până și pe jurnaliștii britanici prezenți în sala de conferințe de la Wimbledon. Arsă de soarele ultimei luni, cu părul prins în coc și cu un zâmbet amar pe față care-i dădea aerul unei adolescente picate la sesiune, Simona Halep încerca să-și justifice aparent inexplicabila ieșire de pe iarba de la All England Lawn Tennis and Crocquet Club. Timp de 5 minute a vorbit despre laturala emoțională, iar limbajul trupului și câteva propoziții cheie spuneau o poveste extrem de credibilă. Citiți câteva dintre enunțurile ei:  

„Nu am nicio reacție la înfrângere”, „nu eram cu moralul sus”, „așa cum am mai spus, nu aveam așteptări”, „emoțional, nu am fost la nivelul dorit”, „nu m-am descurcat foarte bine cu Cepelova”, „puterea interioară nu este 100 la sută”.

Psihologic, Halep este în acest moment la pământ. Inconștient, creierul ei își strigă revolta prin numeroasele afirmații negative. Nu trebuie să fii specialist în resorturile minții umane să înțelegi că mâna unui jucător de tenis copleșit de atâta negativitate nu mai are precizia chirurgicală de a prinde milimetrii de tușă și de a găsi unghiurile care trimit adversarele în cârca copiilor de mingi. Cifrele meciului cu Cepelova stau mărturie: 34 de greșeli neprovocate, 7 duble greșeli.

 Realitatea poate să doară cumplit atunci când așteptările publicului te propulsează mai sus decât puterile tale, dar ea trebuie înfruntată cu dârzenia aproape bărbătească pe care numărul 3 WTA a arătat-o deseori până acum două luni și jumătate:  Halep prezintă toate simptomele unui puternic surmenaj psihic. Cauza acestui stres trebuie căutată de jucătoare cu ajutorul specialiștilor, nu de jurnaliști în articole.  

În timpul conferinței cu iz de terapie, Halep a scăpat frazele care au ridicat din carnețele până și bărbiile jurnaliștilor străini. „E dificil să mă întorc acum în România. De obicei, mă duc acolo după turnee, dar astăzi m-am gândit că poate e mai bine să nu fac asta. Vreau acum să analizez ce opțiuni am pentru vacanță. Vreau să mă duc undeva departe”. Bang! Surpriza a avut greutatea unei lovituri de rever reușite cu o mână în lung de linie. Halep a continuat: „La început, am fost surprinsă de reacțiile negative, dar acum m-am obișnuit să aud lucruri urâte despre mine în România. Nu mai reprezintă o problemă pentru mine, nu-mi mai pasă ce spun oamenii despre mine. Știu cât de mult muncesc și nu am de ce să mă explic”.

Așadar, într-un moment în care trebuia să-și explice rezultatul slab de la Wimbledon, Simona Halep a deșertat un sac de frustrări, strânse probabil în ultimii doi ani. Până în 2013, românii nu o cunoșteau pe fata din Constanța care discuta des, fără rețineri și fără fandoseli, cu jurnaliștii. Din primăvara lui 2013, statutul Simonei s-a schimbat. Ascensiunea în topul WTA i-a restricționat timpul de socializare cu media, dar lipsa ei de comunicare nu i-a împiedicat pe compatrioții săi să o transforme în idealul care îi ajuta să uite pentru câteva seturi de depresia așternută peste România ultimilor ani. Evident, nu poți pretinde dragoste din partea tuturor celor 18 milioane de români. Există și rătăciți care-și varsă frustrările în vastul domeniu numit www, dar – garantat – Simona Halep este sportivul cu cea mai bună presă de după Revoluție. Campioanele olimpice Lipă, Badea, Szabo, Răducan, Ponor sau Izbașa se pot considera din punctul ăsta de vedere nedreptățite. Hagi e un caz aparte pentru că el nu avea nevoie de jurnaliști. Presa îi era un dușman mai aprig decât orice fundaș advers într-o asemenea măsură încât, uneori, Hagi părea chiar că se hrănește cu energia generată de acest antagonism.

„Frica și curajul au aceeași compoziție chimică. Depinde doar de cum gândim”, explică venerabilul antrenor Sever Dron, cel care l-a ridicat pe francezul Henri Leconte din prăpastia depresiei: „Henri nu mai avea bani, ajunsese să-și cumpere tricouri albe de la Carrefour, iar mama lui i le broda cu HL”. Copleșită de frica sau cuprinsă de curaj, Halep și-a vărsat emoțiile în capul românilor „răutăcioși”, iar calea de a se răzbuna este să evite România măcar pentru următoarele săptămâni.

Cine o poate condamna pe Simona Halep că fuge de plajele aglomerate de la Mamaia, Neptun sau Olimp? Cine i-ar fi reproșat că a ales nisipul fin din Maldive sau din cine știe ce alt loc exotic în care va merge în încercarea de a exorciza demonii atrași de postura de vedetă mondială? Dacă ar fi tăcut din gură la conferința de presă, Halep ar fi putut în cel mai rău caz să se învenineze la lecturarea postărilor acide ale unor români frustrați că idolul lor și-a pierdut „miezul de stea”, așa cum a constatat Cristian Tudor Popescu.  

Halep a ales să vorbească. Probabil că frica de a fi contestată în cea mai grea perioadă din ultimii doi ani i-a dat curajul să recurgă la un gest care o poate transforma într-o țintă pentru români. Catalogați deseori și în unele cazuri justificat drept leneși, superficiali, hoți, cârcotași, bârfitori, invidioși, compatrioții Simonei Halep se înfoaie în pene atunci când vine vorba despre țara lor. Refuzul jucătoarei de a veni în România o aruncă acum pe pojghița subțire a patriotismului. Este capitalul ei de simpatie suficient de mare încât să poată împiedica fisura și apoi iminenta scufundare a Simonei în abisul ignoranței românilor?

Sever Dron locuiește de câteva decenii în Franța, însă reacția jucătoarei i-a atins o zonă sensibilă: „Nu sunt de acord cu ea. Obstacolele trebuie să le înfrunți. Dacă ea crede că în România toată lumea o critică, e o fugă de răspundere. Mi-ar plăcea să fie mai curajoasă. Fiecare are dreptul să se exprime, dar nimeni nu e mai presus decât România. Două lucruri sunt mai mari decât oricine. România și tenisul. Au existat și înainte și după Năstase, Țiriac sau Ruzici. România și tenisul au împins-o și pe Simona înainte”.

Spre deosebire de Sever Dron, George Cosac, președintele Federației de tenis și un apropiat de-al Simonei Halep, își petrece majoritatea timpului în România.”Este un „talent” al nostru.În momentul în care vedem un sportiv la pământ, în loc să facem zid în jurul său ne este cel mai la îndemână să dăm în el. Trebuie să ne respectăm mai mult valorile și să o susținem cu toții în momente precum acestea”, spune el despre izbucnirea Simonei.

Reacțiile de pe site-uri sunt amestecate. Unii români ridică piatra, alții fac zid în jurul Simonei Halep. Momentul e tensionat, iar șansele ca publicul să înțeleagă că refuzul jucătoarei de a veni în țară este pur și simplu reacția unei tinere aflate într-un moment psihologic delicat sunt minime.

Până la turneul de la Stuttgart, din aprilie 2015, Simona Halep avea 24 de victorii și 3 înfrângeri. De atunci încoace, românca a pierdut 5 dintre cele 11 partide jucate. Ben Rothenberg de la New York Times a întrebat-o pe Halep dacă criza recentă e cauzată de stresul provocat de povestea danezului Jesper Andreassen, ciudatul care a amenințat-o cu moartea, pe Twitter. Andreasen a fost descoperit de reporterii ProSport, iar cazul său poate fi citit aici. „Da, ar putea fi asta cauza. Nu m-am gândit până acum”, i-a răspuns Simona jurnalistului american. În mintea ei, scotea din sertare și selecta întâmplări și meciuri care ar fi putut-o aduce în situația grea de acum.

Întrebată despre pericolul reprezentat de fanii obsedați de vedetele din circuit, Pam Shiver, președintele WTA în anul în care Monica Seleș a fost înjunghiată pe teren, explică: „Ca tânără sportivă, nu spui niciodată la ce hotel stai atunci când ești în public. În lobby-ul hotelurilor, nu le strigi niciodată prietenilor în ce cameră stai. Când mergi la sala de fitness a hotelului și cei de acolo te întreabă în ce camera stai, nu scrii niciodată camera”.

Cu milioane de dolari în cont și cu milioane de fani pe conturile rețelelor de socializare, o jucătoare de de tenis de top este paradoxal din ce în ce mai singură în jungla WTA. Singurele ei conexiuni cu exteriorul sunt firele invizibile ale aparatelor de PR și marketing, iar semnalele primite în astfel de cazuri sunt de multe ori artificiale. Înstrăinarea se instalează lent. Fiecare critică în media sau pe forumuri e primită ca o lovitură de cuțit în inimă, fiecare adversară este un dușman care-ți vrea locul în clasament, după fiecare fan se poate ascunde un obsedat care ține în mână o floare. Sau poate un cuțit. Atunci, apare frica de tot ce nu ți-e familiar și doar un curaj supraomenesc te poate scoate din criză.

De un astfel de curaj are nevoie acum și Simona Halep. Curajul de a juca din nou tenis de plăcere, într-un mediu setat să scoată profit din fiecare picătură de transpirație de-a ei.