SUPER REPORTAJ în bazinul de sărituri!** Corina Popovici a intrat în ‘roata norocului’

SUPER REPORTAJ în bazinul de sărituri!** Corina Popovici a intrat în 'roata norocului'
  • Publicat:
  • Actualizat:

Corina Popovici (24 de ani) e exponenta unui sport ce pare rupt din Rai. O reprezentație ce se scurge în câteva secunde, o probă artistică împănată cu acrobații, un balet aerian în care tehnica și dorința de reușită ți le cultivi din copilărie. Pentru note așteptate cu înfrigurare, medalii strălucitoare sau prezențe la competiții precum Jocurile Olimpice. Ținta Corinei în fapt, un vis ce o aruncă în focul Cupei Mondiale de la Londra (20-26 februarie), ultima șansă de a ajunge la JO.

Ianuarie pe strada Maior Coravu, puțin după ora 11:00. Părea liniște pe tot globul și ziua începuse bine pentru noi. Cu o intrare în universul de forță al săritorilor și o discuție despre „roata norocului”, cum îi place Corinei să-și catalogheze sportul pe care-l practică, săriturile în apă. Nici prin gând nu ne-ar fi străfulgerat ideea că un interviu cu o posibilă participantă la Jocurile Olimpice ne-ar urca pulsul spre 120. Și nu numai atât! Ne-ar propulsa rapid pe Mecca săritorilor în apă, locul pe care simțim că pământul ne fuge de sub picioare, perimetrul pe care eleva lui Florin Avasiloae își deapănă povestea. Platforma de zece metri.

Înviorare cu apă din Lacul Tei

Pare undeva înfiptă în tavan, dar până să o descoperim refacem un drum bătut de săritori din vremea junioratului. Prin holul poziționat paralel cu bazinul înotătorilor, culoarul ce joacă rolul vestiarului, printre jaloanele genți și prosoape, Corina ne devine ghidul cu har de povestitor.

„Eram mică, aveam 20-30 de kilograme și m-am dus până pe marginea trambulinei! Tata? Mi-a dat un brânci… De-acolo a început totul! Înainte, mai înghițisem apa din Lacul Tei, pentru că obișnuiam să mă bălăcesc prin zonă”, șterge Corina praful de pe amintiri.

Ne stârnește curiozitatea, ne privește drept în ochi și deschide cu cheia ușa de fier a templului său. E mare și macabru, înalt de vreo 13 metri, mai lat decât un careu de fotbal și îngrădit cu o faianță multicoloră generația 70‑80. Privirea ne fuge panoramic și ne exprimăm uimirea când ascultăm începuturile interlocutoarei: „Când mă antrenam pe Tineretului, auzeam voci de pe Ștrand care animau atmosfera. «Uite-o mă și pe-aia! Hai, mă, sari! Sari!» Dorința de performanță m-a făcut să continui. N-a fost niciodată plictiseală și nici rutină. Sper să practic acest sport cât m-or ține balamalele”.
Corina pare o tipă mulțumită de ceea ce face și nu mimează fericirea. Noi? Aruncăm o privire iscoditoare în jurul bazinului și pătrundem timid. Apa e de culoarea jadului, mirosul de clor e insesizabil, iar două tribune așezate pe mal așteaptă să fie ocupate de cei 250 de spectatori care de regulă populează concursurile. Pe pereți? Un poster uriaș ce-l reprezintă pe Constantin Popovici, fratele Corinei, afiș ce mai retușează puțin din pereții scorojiți ai bazinului.

„Faci înot, nu? Că înoți până la scări!”

„Foarte multă lume n-a auzit de sărituri. Mulți mă întreabă «Aaa, înoți?» «Nu!», le răspund. «Fac sărituri în apă!». «Aaa, deci totuși înoți, că înoți pănă la scări, nu?»”, ne împărtășește Corina dilema unor cunoscuți de-ai săi. Ne uităm spre scările pe care stelista le-a escaladat de peste o mie de ori și mintea ne întreabă dacă vom asista la un antrenament cu sărituri. Se încruntă, ridică din umeri și dă din cap cu un aer de mâhnire. „Nu, pentru că apa e azi puțin mai rece și nu pot, dar vă invit altădată sau să urcați cu mine până sus!”.

Răspundem cu un zâmbet forțat, agâțându-ne privirea de spirala visurilor Corinei. Avansăm cu un aer de îndoială și ne spunem în minte: „E clar, colegul fotoreporter, nu va surpinde niște salturi bune de tipar”. Urcăm treaptă cu treaptă, facem câte un popas la 5 m și 7 m și ne imaginăm cum bazinul s-ar umple de ropote de aplauze. „E un sport foarte greu, un fel de roata norocului. Dacă ai greșit o săritură, te poate duce pe ultimul loc. E un sport artistic, mai acrobatic, la sincron nu e mai greu. Eu dau semnalul, spun «atenție!» și facem mișcarea de plecare și desprinderea. Mai spectaculos la băieți, e un sport mai artistic, mai acrobatic, dar hai, nu mă păcăliți, trebuie să urcați pănă sus”, ne deschide noi orizonturi eleva lui Florin Avasiloae.

Două secunde de pe platformă în apă

Murmurăm pe un ton grav, ne spunem că norocul ține cu cel temerar și urcăm în pas vioi spre destinația finală. Corina simulează debutul unui exercițiu, apoi se așează în șezut ca și cum ar lua loc pe marginea acoperișului unui bloc. În percepția noastră e ca un gest sinucigaș și o admirăm lipindu-ne tălpile la un metru distanță de „block-start”. „Trebuie să stau încordată pe jumătate de talpă, mai pe vârfuri. Sunt concentrată, nu mă gândesc la cai verzi pe pereți. Până jos ajung în două secunde. Am urcat de peste o mie de ori aceste scări”.

Un frison ne furnică pe șira spinării, facem abstracție de factorii de risc și ascultăm în continuare, refuzând adrenalina produsă de apropierea de marginea prăpastiei”. „Trebuie să spargi apa, e un contact dur, trebuie să ai forță și condiție fizică. Dacă ai coatele îndoite la interacțiunea cu apa, îți dai mâinile peste cap. Pielea se poate sparge. Adică se secționează, plesnește sub agent mecanic. E mai puțin dur decât contactul cu asfaltul, dar doare rău!”.

Corina își odihnește zâmbetul în oglinda apei, iar strălucirea rapidă a blițului mai surprinde câteva cadre. Inedita ședință la înălțime ia sfârșit, iar la coborâre culegem de pe scări un suvenir mai altfel: o bucată de zid căzută din perete. Cu ce-am mai rămas? Cu naturalețea și sinceritatea unei campioane ce urcă mii de scări pentru visul olimpic.

Cum e în sala de antrenament: ajunge în tavan!

Programul de pregătire al săritorilor în apă nu presupune doar plonjoane de la mare înălțime, ci și o pregătire fizică intensă. Înainte de a ne conduce în templul sportivilor de profil, Corina ne-a deschis larg ușa în „BAC”, denumirea generică rămasă testament de la sportivii din altă generație.
În fapt, o încăpere poziționată la intrarea în curtea bazinului de pe strada Maior Coravu, un fel de cazemată a cărei pereți au fost, în timp, martorii antrenamentelor canotorilor, canoiștilor și judokanilor. Acum, sub acoperișul său ard calorii după calorii săritorii în apă și micuțele gimnaste.

Saltele, spaliere, acrobații…

„Tot corpul trebuie lucrat, pentru că la noi toate grupele de mușchi se pun în mișcare în timpul execuțiilor”, sună vocea gâtuită a Corinei la câteva secunde după o acrobație în aer. Dar ce piese de mobilier înveselesc atmosfera cazematei? Vreo 20 de saltele înfășuate în cearceafuri de camuflaj, spaliere și un tatami imens. Și era să uităm! Două saltele gigantice de dimesiunea unui careu mic de fotbal, asemănătoare celor amplasate pe plaje, acele rampe elastice care-i propulesează pe copii la mare înălțime. „Aici totul e profesionist, iar aceste antrenamente ne ajută mult”, continuă Corina, proiectându-se ca o rachetă în trening spre tavanul sălii.

„Aici nu e circ!”

Pare o profesionistă din distribuția unui spectacol electrizant de circ, dar remarca exprimată de noi cu voce tare… o captează din aer. „Nu, nu! Aici, nu e circ! Circul e circ, săriturile în apă sunt altceva. Haideți mai bine să vă introduc în atmosfera bazinului”. O ascultăm cu atenție și o urmăm. Ce a ieșit… aruncați-vă privirea în cele două pagini…

Apa caldă te topește

Săritorii se izbesc deseori de surprize neplăcute. Unele pot fi generate de neglijențe umane sau pur și simplu de starea precară a piscinelor – în cazul competițiilor indoor. La concursurile în aer liber însă, sportivii nu pot opune rezistență dezlănțuirii naturii. Corina a trecut prin toate:

APA CALDĂ‚ „Nu e benefică, întrucât are forța de a te moleși după ce ai luat contact cu ea. Temperatura optimă ar fi undeva în jurul valorii de 27 de grade”.

APA RECE „Răcești instantaneu, e foarte periculoasă și, dacă mai e și frig în bazin, organismul cedează. Noi, în natație, când mai sesizăm că apa e mai rece decât arată un termometru, etichetăm instrumentele drept termometre măsluite”.

VÂNT ȘI FRIG „Dacă ai un duș prin apropiere, care să te încălzească, poți să încerci să sari de vreo trei ori. Dar tot te ia tremuratul. Vântul oricum te deranjează și îți influențează execuțiile”.

PLOAIE „Am participat și la concursuri pe ploaie, dar deseori se opresc. Mai în glumă, mai în serios, pentru că nu pot sta arbitrii sub umbrelă”.

FULGERE „Atunci chiar nu se poate efectua o ședință de pregătire sau respectivul concurs e anulat, pentru că, Doamne ferește, ne-am face scrum”.

10 răspunsuri în oglindă

1 AM LOCUIT în copilărie într‑un bloc la etajul 8 și n‑aveam rău de înălțime. Deci… parcă mă pregăteam pentru ce avea să mă formeze ca om: sportul de performanță. Acum, stăm la casă.

2 ATLETISMUL
l-am practicat când eram mică, înainte de a mă iniția în săriturile în apă.

3 PRIMII BANI
i-am câștigat pe la 13-14 ani, dar nu mi-am luat nimic care să-mi amintească de ei. I-am dat în casă. Acum, trăiesc din indemnizația de sportiv la Steaua, nu sunt angajată. Am avut trei luni un serviciu part-time, ca antrenoare de fitness, dar e greu să duci în paralel sportul și jobul.

4 BRELOCURILE obișnuiam să mi le cumpăr de peste tot. Am o colecție impresionantă, iar favoritul mi l-am achiziționat de la Stockholm. N-am chei câte brelocuri am! Acum, nu mă mai tentează să-mi iau astfel de accesorii din deplasări.

5 O SIMPLĂ‚ ZI CU SOARE mă face fericită. Așa sunt dintotdeauna. Mă consider o persoană pozitivă, așa am fost mereu și aceeași atitudine o dezvolt și în prezent.

6 N-AȘ SĂ‚RI, spre exemplu, de pe „Epava” din Costinești, pentru că mi-ar fi frică să nu mă lovesc cu capul de ceva. Voi ați sări? Acum nici nu mai e voie să o vizitezi din ce am auzit, pentru că a ajuns într-o stare deplorabilă. Mulți sportivi nu înoată în mare, fiindcă nu văd fundul bazinului. În piscină, altele sunt datele problemei, pentru că știm adâncimea respectivă.

7 SLĂ‚BITUL nu prea mi-a pus probleme de-alungul timpului, dar primul meu antrenor, domnul Cherciu, îmi sugera să alerg cu un fâș pe mine, să scap de kilograme, chiar dacă eram în grafic. În prezent, dacă mi-e poftă, mănânc câte o bucățică de ciocolată. Mai mult nu-mi cere organismul.

8 ÎN GEANTĂ‚ am treningul, prosopul, banda elastică… Nu prea se schimbă în timp conținutul ei.

9 ACCIDENTĂ‚RILE le-am suferit de-a lungul carierei peste tot: umeri, genunchi, coate și mai ales la spate. Săritorii în apă sunt predispuși pentru accidentele la spate, tasarea vertebrelor fiind frecvent întâlnită… Am trecut cu bine însă de toate și iată-mă din nou la mare înălțime.

10 PROFESOR de limbi străine aș vrea să fie meseria pe care mi-o va rezerva viitorul. Sau să lucrez pe traduceri… cine știe…!? Trecutul, prezentul: sportivă, sportivă, sportivă…

Din câte orașe am vizitat, cel mai mult mi-a plăcut în Shanghai. Acolo aș reveni. India nu m-a impresionat… mi-a rămas pe retină doar sărăcia de acolo
Corina Popovici

Alergarea face parte din pregătirea unui săritor. Dar decât să fac ture de sală sau de stadion, prefer să alerg pe Strada Maior Coravu, de lângă bazin, chiar dacă se mai uită trecătorii la mine

Corina Popovici

Singură îmi fac reclamă. Anunț concursurile pe facebook și mulți prieteni răspund afimativ
Corina Popovici, săritoare în apă

În România, la sărituri în apă, nu prea vine nimic din spate
Corina Popovicicampioană națională

250 de spectatori vin în medie la un campionat național de sărituri în apă

20 de concurente
participau la Naționale în urmă cu zece ani

3 sportive
participă în prezent la Naționale: Corina Popovici, Mara Aiacoboaie și Adina Topolinschi. Ele vor reprezenta România în februarie, la Cupa Mondială de la Londra, ultim criteriu de calificare la JO

175 de zile mai sunt până la debutul JO

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat…
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce au scris englezii după ce l-au văzut la lucru pe Radu Drăgușin în ”nebunia” de la Tottenham – Liverpool
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
NEWS ALERT | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova! Jucătorul negociază deja cu alt club
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
BREAKING | Pleacă din Liga 1 şi semnează direct cu un club de top din Europa
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
Delicatesa evreiască de Crăciun cu care cofetăriile au dat lovitura. Clienţii scot din buzunar până la 170 de lei
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
Românul care a câştigat aproape 1 milion de euro în mai puţin de o săptămână! Viaţa i s-a schimbat complet
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Decizie pentru Călin Georgescu. George Simion a dat vestea despre alegerile prezidențiale din 2025
Decizie pentru Călin Georgescu. George Simion a dat vestea despre alegerile prezidențiale din 2025
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al mamei sale
El este André, băiețelul de 9 ani ucis în atentatul din târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania. Mesajul sfâșietor al…
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×