Superkombat a anunțat, la București, un acord istoric la nivel global în industria filmelor de acțiune
Românul Eduard Irimia, cunoscut drept președinte al promoției internaționale Superkombat, a anunțat, împreună cu producătorii de filme Moshe Diamant și Christopher Milburn, un parteneriat, la nivel global, în industria filmelor de acțiune și promovarea luptătorilor din cadrul promoției în filme cu distribuție internațională.
În data de 11 iunie 2018, la București, în cadrul centrului de evenimente Le Château – Castelul din Inima Capitalei, Eduard Irimia a anunțat cel mai important proiect din cariera sa antreprenorială, odată cu asocierea produsului său Superkombat cu industria filmelor de acțiune, acest lucru fiind posibil prin finanțarea și realizarea unor filme de acțiune în care vor apărea atât sportivi sau actori din România, cât și din alte țări, toți aflați sub managementul Superkombat. Alături de Irimia s-au aflat doi dintre cei mai cunoscuți producători de filme de acțiune de la Hollywood – Moshe Diamant și Christopher Milburn, cei care, împreună, au rulat bugete de peste 650 de milioane de dolari, în producții care au fost distribuite global. În timpul carierei lor, cei doi au colaborat cu nume grele ale cinematografiei de peste ocean, printre care enumerăm Josh Harnet, Selena Gomez, Jean-Claude van Damme, Dolph Lundgren, Michael Douglas, Antonio Banderas, Scarlett Johansson, Donald Sutherland, Sissy Spacek, Jon Voight și mulți alții.
Conform partenerilor, în cadrul acestui proiect se va realiza, anual, cel puțin un film, începând cu 2018, pentru o perioadă contractuală de minim cinci ani. Semnarea acestui parteneriat aduce Superkombat în atenția presei internaționale drept primul circuit de arte marțiale devenit acționar într-o companie producătoare de filme de la Hollywood. Numele ales de cei implicați pentru noua entitate este SuperFilm, Christopher Milburn menționând că și-ar dori ca noua societate să fie deschisă la București, având în
vedere că în țara noastră există premisele unui cadru legislativ care să sprijine industria filmului și investițiile în acest domeniu.
În fața publicului prezent la semnarea acordului, Eduard Irimia i-a prezentat pe primii actori propuși pentru filmele din perioada imediat următoare, aceștia fiind George Piștereanu, cunoscut pentru interpretările din „Eu când vreau să fluier, fluier” și „Loverboy”, precum și Ionuț Iftimoaie, campionul mondial Superkombat, care are deja experiență cinematografică prin apariții în câteva roluri secundare. Pe lângă anunțarea celor doi, Irimia a prezentat și câțiva dintre cei mai reprezentativi sportivi din circuitul Superkombat, și ei, la rândul lor, fiind vizați pentru viitoarele filme de acțiune sau de arte marțiale ale noii companii înființate, printe aceștia numărându-se Alexandru Lungu, Alex Filip, Valentin Boridianu, Adelin Mihăila, Claudiu Alexe și Alex Radnev. În zilele următoare, Eduard Irimia se va afla la Hollywood pentru a detalia pașii următori în colaborarea începută cu binecunoscuții producători, urmând ca, din septembrie anul acesta, să înceapă pregătirile primului film în care Superkombat va avea cel puțin un actor propus.
EDUARD ‘EDI” IRIMIA
Eduard ‘Edi” Irimia (născut în data de 10 Iulie 1974) este un promotor român de kickboxing, producător de televiziune și om de afaceri. Acesta este fondatorul și CEO al Superkombat Fighting Championship (Superkombat) și a promovat, de-a lungul anilor, unele dintre cele mai cunoscute nume din kickboxing-ul mondial.
MOSHE DIAMANT
Moshe Diamant are o lungă și importantă carieră, fiind implicat, în calitate de producător, în peste 70 de producții cinematografice. Cariera sa a început la finalul anilor ”70, atunci când, în calitate de inginer, a dezvoltat o metodă de subtitrare care a atras atenția celor de la Hollywood. Ajuns acolo, a început să fie interesat de producția filmelor, așa ca s-a hotărât să își canalizeze întreaga energie în această direcție. A devenit partener în casa de producție Trans World Entertainment, o companie care a funcționat în industrie mai bine de zece ani, în perioada 1983 – 1993. În toată această perioadă, s-a specializat în filme de acțiune cu buget redus, lucrând cu una dintre figurile emblematice ale producțiilor de arte marțiale din anii ”80 – Shô Kosugi, în „Pray for Death” (1985). Aproape inevitabil, Diamant și-a legat apoi numele de cel al binecunoscutului actor Jean-Claude van Damme și a fost producătorul unora dintre cele mai cunoscute filme ale belgianului, printre acestea numărându-se celebrul „Double Impact” (1991) și SF-ul de acțiune „Timecop” (1994). După ce nu a mai lucrat sub umbrela Trans World Entertainment, Diamant a început să diversifice producțiile și să crească bugetele gestionate. A produs filmul horror „Feardotcom” (2002), apoi „The Black Dahlia” (2006) și Tristan + Isolde (2006), cu James Franco în rolul principal.
De atunci și până în prezent, Moshe Diamant a ajuns să producă peste 27 de filme. În prezent, lucrează la lungmetrajul „The Hurricane Heist” (2018), cu un buget de peste 37 miloane dolari, regizat de Rob Cohen și avându-i în rolurile principale pe Toby Kebbell, Maggie Grace and Ryan Kwanten.
CHRISTOPHER MILBURN
Chris Milburn este CEO, Head of Finance și producător la Midsummer Films. De la înființarea companiei și până în prezent, acesta a produs peste 20 de producții cinematografice prin intermediul companiei sale. În anul 1999, Chris Milburn și-a unit forțele cu regizorul Eric Styles pentru a realiza filmul ‘Dreaming of Joseph Lees”. Rolul principal i-a revenit actriței Samantha Morton, iar pelicula a fost distribuită de 20th Century Fox. Un an mai târziu, Chris și Eric au colaborat din nou, pentru „Relative Values”, din distribuție făcând parte Julie Andrews, Colin Firth, Stephen Fry, Sophie Thompson și Jeanne Tripplehorn. În 2005, Milburn a fost co-producător pentru ‘The Lazarus Child”, care a fost distribuit, în 2005, Warner Brothers și i-a avut în rolurile principale pe Andy Garcia și Angela Bassett. În același an, Milburn s-a asociat cu regizorul Courtney Solomon pentru producerea binecunosctului ‘An American Haunting”, cu Donald Sutherland și câștigătoarea premiului Oscar Sissy Spacek. De asemenea, Milburn a fost co-producător la ‘Transit”, cu Jim Caviezel, la ‘Dragon Eyes” cu Jean-Claude van Damme și a avut rolul de producător executiv în ‘El Gringo” cu Scott Adkins în rolul principal și în ‘Stash House” cu Dolph Lundgren. De asemenea, a lucrat cu Ethan Hawke, Selena Gomez și Jon Voight în filmul „Getaway”, distribuit de Warner Brothers în 2013. Chris Milburn a fost, de asemenea, producător și al ‘Outcast”, unde a beneficiat de prezența lui Nicolas Cage, a lui Hayden Christensen și a lui Liu Yifei.