SuperLiga CEC Bank, principala competiție internă din rugby-ul românesc, revine pe teren în weekend după aproape 10 luni. Unde se pot vedea meciurile la tv
În zilele de 29 și 30 august se vor disputa meciurile de baraj pentru calificarea în semifinale, între ACS Tomitanii și SCM Timișoara (sâmbătă, 29 august, ora 15:30) și CS Dinamo – Universitatea Cluj (duminică, 30 august, ora 15:30).
Partidele sunt transmise în direct de TVR 1
CSA Steaua și CSM Știința Baia Mare sunt calificate direct în urma locului ocupat în clasament.
Meciurile se vor desfășura pe stadionul Noua, la Brașov, în concordanță cu restricțiile impuse pe fondul pandemiei de Covid-19. Ambele partide vor fi transmise în direct pe TVR 1.
Competiția se va relua respectând toate normele în vigoare cuprinse în ordinul comun MTS – MS și pe baza unui Protocol privind disputarea partidelor din SuperLiga CEC Bank ediția 2019-2020, aprobat în Colegiul Director din data de 21 august.
Persoanele implicate în organizarea jocului la stadion (inclusiv reprezentanții mass-media) vor trece printr-un filtru epidemiologic (chestionar, termometrizare) înainte de a pătrunde în tribunele Stadionului Noua. Interviurile din zona mixtă sunt interzise pentru a evita riscul de infectare a antrenorilor sau a jucătorilor.