Superstarul boxului mondial Floyd Mayweather este falit? Dezvăluiri incendiare: „A cheltuit banii pe fetele din jurul lui!”

Floyd Mayweather revine în ring

Faimosul YouTuber Jake Paul susține că Floyd Mayweather ar fi pierdut peste 1 miliard de euro, după ce ar fi cheltuit banii pe femei.

Celebrul creator de content a făcut această dezvăluire după ce fratele său Logan Paul nu a primit banii cuveniți pentru meciul demonstrativ disputat contra lui Floyd Mayweather.

Jake Paul a dat de înțeles că vedeta Floyd Mayweather nu l-a plătit pe fratele său Logan pentru meciul disputat între cei doi pentru că ar fi ajuns falit

Fratele mai mare al lui Jake Paul, Logan, a rezistat toate cele opt reprize ale luptei cu legendarul campion al boxului Floyd Mayweather, disputată în urmă cu mai bine de un an, dar susține că nu a fost plătit nici până acum de către luptătorul american.

Acuzația a fost negată vehement de către Mayweather, dar Jake Paul a sărit în apărarea fratelui său și afirmă acum că fostul mare campion mondial de box și-ar fi pierdut întreaga sa avere, de peste 1 miliard de euro.

Într-un interviu cu Rob Moore, Jake a declarat: „Floyd Mayweather este falit. Am spus-o tot timpul. Eu cred că el a cheltuit banii cel mai probabil pe fetele pe care le plătește să fie tot timpul în jurul lui”.

Comentariile acide vin la scurt timp după ce Logan Paul a aniversat la începutul acestei luni pe contul său personal de Instagram un an de la faimoasa luptă cu Mayweather:

„În urmă cu fix un an m-am bătut cu Moyd Fayweather. El este dificil de lovit, dar chiar și mai dificil este să iei banii tăi de la el”, l-a atacat verbal direct Logan pe Mayweather.

În urma meciului demonstrativ cu Logan Paul, Mayweather a primit o bursă de 65 de milioane de euro, în vreme ce adversarul său amator ar avea de primit „doar” 20 de milioane de euro.

Publicat: 23 06. 2022, 17:41