La finalul ultimei curse din Beijing, Camelia Potec se declara indecisă în privința viitorului său, în timp ce antrenorul Philippe Lucas susținea cu tărie că „între cei doi colaborarea s-a încheiat“.
A urmat un interval în care Cami a înotat mai mult din plăcere, iar presa din Hexagon avansa ipoteza unei reconcilieri între Lucas și Laure Manaudou. Zvonurile nu s-au concretizat și, iar la doar trei luni de la finalul JO, tandemul româno-francez s-a refăcut, medaliata cu aur de la Atena trăgând acum tare la Canet pentru a participa la Campionatul European în bazin scurt (25 m) de la Rijeka (11-14 decembrie). Informația ne-a fost confirmată și de antrenorul federal Octavian Tileagă. „În ultimul moment, Camelia ne-a cerut să o înscriem la Europene, iar acceptarea ei a fost validată zilele trecute. Philippe Lucas a insistat ca ea să participe la acest campionat, dar ținta e Mondialul din 2009, la fel ca și pentru Florea”, a declarat tehnicianul cu care Răzvan a cucerit unica medalie olimpică a înotului românesc.
La Europene, stelista în vârstă de 26 de ani se va deze-chipa pentru aceleași curse ca și la Beijing: 200 m, 400 m și 800 m liber. În plus, simpla prezență a Cameliei în Croația salvează natația autohtonă, brăileanca fiind singura membră a team-ului tricolor. Philippe Lucas vrea medalie la 800 m liber Fostul tehnician al lui Laure Manaudou, excentricul Philippe Lucas, cel care a revigorat-o pe Camelia din mai 2007, a declarat zilele trecute pentru cotidianul francez Le Figaro că „trage speranțe că eleva sa va reuși să urce la Campionatul European pe podiumul probei de 800 m liber”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER