Surpriză de proporții în Turneul celor patru Trambuline. Titlul i-a revenit unui săritor cu numai opt concursuri la nivel înalt

  • Thomas Diethart (21 ani) este fericitul învingător în Turneul celor patru Trambuline
  • Austriacul are șansa de a reedita o performanță veche de 16 ani

Turneul celor patru Trambuline s-a încheiat în acest an cu o mare supriză, cu victoria austriacului Thomas Diethart. Necunoscut până în acest sezon, săritorul de aproape 22 de ani a acaparat toată atenția, îndreptată la debutul întrecerii spre alți potențiali învingători, Grigor Schlierenzauer sau Kamil Stoch. Succesul lui Diethart nu a fost un „accident”, ci a venit în urma unor evoluții convingătoare pe întreaga durată a competiției. De altfel, austriacul a obținut primul trofeu major al carierei după ce s-a impus și în ultima etapă a Turneului la Bischofshofen (Austria). Thomas a acumulat un total de 296.5 puncte, devansându-i pe slovenul Peter Prevc – 294.8 puncte și compatriotul său Thomas Morgenstern – 293.6 puncte. În clasamentul general, Diethart a totalizat 1012.6 puncte, fiind urmat de Morgenstern – 994.3 puncte și Ammann – 992.4 puncte.

Diethart a câștigat Turneul celor patru Trambuline după numai opt concursuri în Cupa Mondială. Patru au fost chiar în cadrul acestei întreceri, iar în trei dintre ele a încheiat pe podium (Obertsdorf – locul 3, Garmisch-Partenkirchen și Bischofshofen – locul 1). Numai la Innsbruck s-a clasat pe locul 5, însă etapa austriacă s-a bucurat de condiții speciale, în sensul că rezultatele finale au fost cele de la sfârșitul primei manșe. Până la startul întrecerii, proaspătul învingător mai obținuse doar un loc 4 la Engelberg (Elveția), în decembrie 2013. În ediția 2010-2011 a Cupei Mondiale, Diethart a încheiat pe locul 75 în clasamentul general, însă el a concurat constant în ultimii ani în Cupa Continentală, „liga” a doua a săriturilor cu schiurile.

Funaki este ultimul săritor care a câștigat Turneul și un titlu olimpic în același an

Fiind un an olimpic, Thomas Diethart are șansa de a câștiga în februarie, la Soci, și titlul olimpic. Prin aceste rezultate, el pare că și-a câștigat un loc în echipa Austriei, în cadrul căreia concurența este foarte acerbă pentru a ajunge acolo. De remarcat că japonezul Kazuyoshi Funaki este ultimul săritor care a realizat „dubla” Turneul celor patru Trambuline – titlul olimpic în același an. Performanța a fost realizată în 1998, când Jocurile Olimpice s-au desfășurat la Nagano.

 

Publicat: 06 01. 2014, 19:59
Actualizat: 06 01. 2014, 20:00