Suspendarea a trecut, bărcile au revenit în lupta pentru medalii. România și-au asigurat cinci prezențe în finalele Campionatelor Europene de kaiac-canoe de la Plovdiv

După un an de pauză la nivel de seniori, cauzată de suspendarea din cazul meldonium, sportivii de la kaiac-canoe au intrat direct în focul Campionatelor Europene de la Plovdiv. Suspendarea a expirat pe 13 iulie, iar 14 a avut loc debutul competiției continentale.

În prima zi, echipajul de canoe dublu – 1000 metri (proba olimpică), format din Leonid Carp (CSA Steaua) și Victor Mihalachi (CS Dinamo) s-a calificat direct în finală, după ce s-a clasat pe locul doi în serie, cu timpul de 3:34,976, după ungurii David Korisanszky, Robert Mike (3:34,576). Echipajul tricolor valorifică experiența campionului mondial Victor Mihalachi și tinerețea lui Leonid Carp, fiind considerat una dintre speranțele pentru Tokio 2020.

Sâmbătă sunt programate zece finale, patru dintre acestea urmând să aibă români la start. Pe lângă canoea de dublu – 1000 m, tricolorii vor mai fi prezenți la canoe 4 – 1000 m, prin Cătălin Chirilă, Gabriel Gheoca, Constantin Dîba, Ștefan Strat. În această probă se dispută direct finala, cu opt echipaje la start. Față de alți ani, proba este foarte tare, nemții aducând în barcă un triplu campion olimpic, Sebastian Brendel.

Tot la canoe – 500 metri feminin, dubloul format din Alexandra Dragomirescu și Valentina Postaru și-a asigurat un loc în cursa pentru medalii din a doua încercare. Clasate pe locul 4 în serie, fetele au tras mai apoi în semifinală, pe care au câștigat-o clar (2:07,848).

Ultima prezență în finalele de mâine este cea a kaiakului masculin de 4 – 500 metri. Cosmin Lulciuc, Răzvan Albișoru, Aurelian Ciocan, Sorin Cical s-au calificat tot din a doua încercare: locul 5 în serie și mai apoi locul 3 în semifinale, cu timpul de 1:23,012.

Duminică, România are asigurat deja asigurată o finală, prin fetele de la kaiac dublu – 500 metri. Daniela Varona și Irina Lauric au câștigat semifinala din care au făcut parte, cu timpul de 1:44,892.

Irina Lauric și Daniela Varona

Publicat: 14 07. 2017, 17:27
Actualizat: 14 07. 2017, 17:28