Szocs și Dodean s-au calificat în turul doi la CE de tenis de masă
Jucătorii români Hunor Szocs și Adrian Dodean au obținut,
miercuri, calificarea în turul secund al Campionatelor Europene de
tenis de masă de la Ostrava, informează site-ul oficial al
competiției.
Hunor Szocs s-a impus, cu scorul de 4-0 (11-9, 11-9, 11-6, 13-11),
în fața cirpiotului Stavros Tsouderos, urmând să-l întâlnească în
turul secund pe francezul Christophe Legout.
De asemenea, Adrian Dodean s-a impus, tot în patru seturi (11-5,
11-4, 11-8, 11-7), în fața olandezului Casper Ter Luun, iar în
turul al doilea va juca împotriva lui Pavel Sirucek din
Cehia.
Sursa: Mediafax