Tanczos Barna: „Depistarea pozitivă a lui Vlad este o pată pe obrazul hocheiului”

Tanczos Barna: „Depistarea pozitivă a lui Vlad este o pată pe obrazul hocheiului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele Federației Române de Hochei pe Gheață (FRHG),
Tanczos Barna (foto), a declarat, azi că
depistarea pozitivă a jucătorului Victor Vlad de la Sportul
Studențesc este o „pată pe obrazul hocheiului românesc”.
„Este regretabil ceea ce s-a întâmplat și sunt trist,
pentru că acest caz este o pată mare pe obrazul hocheiului
românesc. Vom fi foarte duri în asemenea cazuri. Vom analiza dacă
și clubul are vreo vină în acest caz, vom audia și medicul echipei,
iar dacă se va constata o culpă și din partea clubului, va suporta
consecințele”,
a spus Barna, pentru MEDIAFAX.

Președintele FRHG a precizat că federația supervizează cluburile
mari, însă nu se aștepta la un asemenea incident din partea unui
jucător legitmat la Sportul Studențesc. „Noi avem grijă ca
astfel de incidente să nu se petreacă la cluburile mari, precum
Sport Club Miercurea Ciuc, Steaua, Fenestela Brașov, însă nu ne
așteptam la așa ceva din partea unui jucător de la Sportul
Studențesc. Se pare că, pe viitor, va trebui să acordăm o atenție
sportită și celorlalte cluburi în această privință, pentru a nu mai
avea parte de surprize”
, a menționat oficialul FRHG.

Jucătorul echipei de hochei pe gheață a clubului Sportul
Studențesc, Victor Vlad, a fost depistat pozitiv în urma unui
control efectuat de reprezentanții Agenției Naționale Antidoping.
Controlul antidoping a fost efectuat la finalul partidei Sportul
Studențesc – Steaua București, scor 2-10 (1-1, 0-6, 1-3), din
cadrul Campionatului Național, disputat la 12 octombrie 2010, pe
gheața patinoarului „Mihai Flamaropol” din București.
În adresa semnată de președintele Agenției Naționale Antidoping,
Graziela Vâjială, se precizează că proba A indică prezența acidului
11-nor-delta 9-tetrahidrocanabinol-9-carboxilic (carboxi THC),
metabolit de delta 9-tetrahidrocanabinol peste limita de 15ng/ml,
substanță inclusă în clasa S8 din lista interzisă.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din Oradea
Ce mesaj emoționant a transmis Mario, băiețelul care s-a trezit din comă după ce s-a înecat într-un parc acvatic din…
Logodnica i-a scos 15.000 € din buzunar lui Siyabonga Ngezana? ”N-ai ce să le faci”
Logodnica i-a scos 15.000 € din buzunar lui Siyabonga Ngezana? ”N-ai ce să le faci”
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
VEȘTI URIAȘE pentru acești români! Vor primi câte 200 de lei pe zi începând de anul viitor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Ce se întâmplă cu Radu Drăgușin, înaintea duelului cu Manchester United. Anunțul britanicilor
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
Bomba zilei! Dan Petrescu, OUT de la CFR! Anunţul a fost făcut în direct: ”S-a umplut paharul!” | VIDEO EXCLUSIV
"A avut o adevărată explozie". El va fi titularul din poarta naţionalei lui Lucescu. Nu e Niţă, nu e nici…
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce  s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
IREAL: cum arată acum Alina Plugaru, după ce s-a retras din industria filmelor pentru adulți! Fosta actriță e total schimbată
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
Simona Halep a făcut MARELE ANUNŢ. Era de aşteptat...
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
BANCUL ZILEI: Bulă iese la agățat: – Bulă, sunt măritată! De câte ori să îți repet?! Am un soț acasă!
Ce l-a făcut pe Nicușor Dan să se răzgândească şi să candideze la alegerile prezidenţiale: Cred că sunt persoana potrivită
Ce l-a făcut pe Nicușor Dan să se răzgândească şi să candideze la alegerile prezidenţiale: Cred că sunt persoana potrivită
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Marea TRISTEȚE din viața frumoasei Ingrid Bergman! „Am trecut de la sfântă...
Ion Ţiriac a fost dat de gol. Scoate zeci de milioane de euro din conturi: Salvatorul este român!
Ion Ţiriac a fost dat de gol. Scoate zeci de milioane de euro din conturi: Salvatorul este român!
Este oficial! Femeia cerută de soție de Mihai Bendeac participă la Survivor 2025 de la Pro TV
Este oficial! Femeia cerută de soție de Mihai Bendeac participă la Survivor 2025 de la Pro TV
Fumatul este total interzis! Orașul în care nu ai voie să fumezi nicăieri
Fumatul este total interzis! Orașul în care nu ai voie să fumezi nicăieri
Anunțul momentului despre FCSB
Anunțul momentului despre FCSB
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Ion Ţiriac şi Dan Şucu ar putea prelua clubul italian Genoa. Ce scrie presa din peninsulă
Ion Ţiriac şi Dan Şucu ar putea prelua clubul italian Genoa. Ce scrie presa din peninsulă
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
Cum se circulă pe primul tronson din autostrada Pitești-Sibiu. A fost inaugurat cu aproape un an mai devreme | VIDEO
David Popovici,  nominalizat drept cel mai bun înotător al anului 2024! Cel mai mare rival al său l-a numit „Dumnezeu”
David Popovici, nominalizat drept cel mai bun înotător al anului 2024! Cel mai mare rival al său l-a numit „Dumnezeu”
×