Tatăl lui Tyson Fury îi cere fiului să se retragă din box. Momentele tulburătoare prin care faimosul pugilist a trecut, în urmă cu cinci ani și ce spune despre întâlnirea boxeurului cu Donald Trump
John Fury, tatăl lui Tyson Fury, își dorește ca fiul său să se retragă din box. Acesta consideră că faimosul pugilist nu mai are nimic de demonstrat și speră ca acesta să se dedice familiei. Tatăl sportivului a rememorat momentele cumplite prin care Fury a trecut, în 2015, după victoria împotriva lui Wladmir Klitschko, când acesta a fost într-o depresie profundă.
Tyson Fury l-a învins, aseară, pe Deontay Wilder prin KO tehnic, reușind astfel să-și apere titlul de campion la categoria grea.
Tatăl lui Tyson Fury îi solicită public retragerea
„Vreau ca fiul meu să se retragă acum. A realizat destule. Cred că este în subconștientul său. Nu poate face mai mult. A câștigat toate titlurile la profesioniști. Destul este destul, acum e timpul să se bucure de viață.
Nu mai are nimic de demonstrat. A dovedit că este cel mai mare campion din țară. A luptat timp de 13 ani la profesioniști, iar singurul lui adversar a fost chiar el însuși.
Are 32 de ani , are o familie tânără și consider că copiii lui au nevoie de el. Părerea mea este că a făcut destule.”, a declarat John Fury în cadrul emisiunii Good Morning Britain.
Tyson Fury a trecut printr-o depresie care i-ar fi putut aduce sfârșitul
În 2015, după victoria cu Wladimir Klitschko, Tyson Fury a căzut într-o depresie profundă. Tatăl acestuia susține că fiul său era dependent de alcool, iar acesta nu credea că mai există vreo cale de a-l recupera. Sportivuol a revenit în ring, în 2018, iar de atunci cariera lui a mers pe un trend ascendent, astfel că, în prezent, pugilistul este campion la categoria grea.
„Sunt sincer când vă pun că în urmă cu doi ani nu credeam că mai există vreo șansă de a-și reveni.
A fost o perioadă neagră, e foarte greu să vezi un om care își bea zilele pentru a scăpa de realitatea în care trăiește, Tyson mânca foarte multă mâncare, iar totul se petrecea chiar sub ochii mei.
Când vezi că fiului tău nu-i mai pasă de ceea ce spui, atunci ar trebui să te îngrijorezi.”, a declarat John Fury.
Tyson Fury a fost invitat de Donald Trump la Casa Albă
Recent, președintele Statelor Unite i-a lansat o invitație faimosului pugilist. Tatăl lui Fury este fanul lui Donald Trump și consideră că fiul său ar trebui să accepte invitația înaintată de liderul Casei Albe.
„Sunt un mare fan al lui Donald Trump și cred că Tyson ar trebui să accepte invitația și să se întâlnească cu acesta la Casa Albă.”, a adăugat John Fury.