La puțin timp după ce Simona Halep a declarat că nu știe daca va participa la Jocurile Olimpice din cauza virusului Zika, a venit un nou anunț care s-ar putea să-i pună în gardă pe sportivii calificați la Rio! Australianul Jason Day, liderul mondial din golf, s-a retras de la JO de teama virusului care a înspăimântat populația Braziliei și a altor state din America de Sud.
Jason Day și Rory McIlroy nu merg la Rio din cauza virusului Zika
Day nu este singurul jucător important de golf care a renunțat la JO de la Rio din cauza epidemiei dn Brazilia, britanicul Rory McIlroy (locul 4 în lume), cvadruplu campion în turneele majore, luând aceeași decizie. Jason Day și-a anunțat retragerea de la Olimpiadă printr-un mesaj postat pe Twitter: „Regret să vă anunț că nu voi participa la Jocurile Olimpice programate la Rio de Janeiro în luna august. Sunt îngrijorat de faptul că aș putea contacta virusul Zika, ce se poate declanșa chiar în momentul în care soția mea va rămâne însărcinată. Întotdeauna am pus familia pe primul plan, iar medicii m-au informat că riscurile erau reale în cazul în care mergeam acolo”, a spus cel mai bun jucător de golf al momentului.
Simona are aceleași temeri ca și Jason
Până în prezent, niciun tenismen important nu și-a anunțat absența de la JO de la Rio, însă există șanse ca Simona Halep să fie prima care o face. A 5-a jucătoare a lumii și-a exprimat îngrijorarea cu privire la virusul respectiv, expunând aceleași motive ca și Jason Day. Constănțeanca s-a speriat atunci când a aflat că Zika se poate activa în momentul sarcinii: „Trebuie să mă informez foarte bine în legătură cu acest virus. Am întrebat mai mulți medici despre Zika și voi continua să mă o fac și după Wimbledon. Am aflat că și dacă nu ești însărcinată în momentul în care ești infectată cu virusul acesta se poate activa atunci când rămâi însărcinată. Sunt extrem de îngrijorată! Vreau să merg la Rio, dar mai întâi trebuie să mă asigur că totul este în regulă acolo și că nu voi avea probleme”, a spus sportiva propusă pentru a fi portdrapelul României la Olimpiadă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER