A murit o legendă a României, care a luat 12 medalii la Campionatele Mondiale

SURSA FOTO: PROFIMEDIA. 26 octombrie 2024
Vezi galeria foto - 4 poze

Maria Alexandru, legendă a sportului din România, câștigătoare a 12 medalii la Campionatele Mondiale, a murit la vârsta de 84 de ani.

Considerată de mulți drept cea mai mare jucătoare de tenis de masă din România, Maria Alexandru a fost decorată și cu „Ordinul Muncii clasa I”, fiind Maestră emerită a sportului.

S-a stins o legendă a sportului românesc: Maria Alexandru a murit la vârsta de 84 de ani

Miercuri seară, 27 noiembrie 2024, prin intermediul unei postări pe care a realizat-o pe pagina oficială de Facebook, Federația Română de Tenis de Masă a făcut un anunț extrem de trist. Maria Alexandru, poate cea mai importantă figură a tenisului de masă din România, a încetat din viață la vârsta de 84 de ani.

A murit MARIA ALEXANDRU. O veste tristă și greu de acceptat, firul vieții se rupe și pentru campionii care par nemuritori.
Legendă a tenisului de masă, MARIA ALEXANDRU rămâne în memoria noastră prin performanțele sale remarcabile, o sportivă care a scris istorie în tenis de masă și în lumea sportului”, se arată în debutul textului distribuit de FRTM.

În continuarea mesajului emoționant, publicului larg i-au fost reamintite câteva dintre performanțele remarcabile pe care Maria Alexandru le-a bifat de-a lungul carierei:

Un palmares incredibil, 12 medalii la Campionatele Mondiale, 3 de aur, 5 de argint și 4 de bronz, 16 medalii la Campionatele Europene, 4 de aur, 5 de argint și 7 de bronz, de 12 ori câștigătoare a Open-ului Angliei, dintre care de 6 ori la simplu, alte nenumărate medalii la alte competiții internaționale și la campionatele naționale. Toată cariera ei a fost legitimată la clubul Progresul București”, a completat Federația Română de Tenis de Masă, pe Facebook.

Maestră emerită a sportului

Totodată, Maria Alexandru a fost decorată și cu titlul de Maestră emerită a sportului, „Ordinul Muncii clasa I”, după cum anunță reprezentanții federației:

Maestră emerită a sportului, distinsă cu „Ordinul Muncii clasa I”, MARIA ALEXANDRU a fost una dintre cele mai titrate sportive ale tenisului de masă european și mondial”, a adăugat FRTM.

În încheirea textului de pe rețelele de socializare, Federația Română de Tenis de Masă a transmis că Maria Alexandru va fi înmormântată lângă familie, în județul Caraș-Severin,

MARIA ALEXANDRU s-a retras devreme din viața publică, a preferat să fie discretă și s-a stins acasă, alături fiindu-i prietena cea mai bună. Un pios omagiu unei sportive a cărei viață a fost tenisul de masă.
MARIA ALEXANDRU va fi înmormântată la Băile Herculane, lângă familie. Condoleanțe familiei! Dumnezeu s-o odihnească!”, a încheiat Federația Română de Tenis de Masă.

Publicat: 28 11. 2024, 10:57