România a încheiat Campionatul European U21 de tenis de masă cu 6 clasări pe podium, printre care și un titlu, în întrecerea care i-a adus la start pe unii dintre cei mai buni sportivi ai continentului.
România a obținut pe final medalii de argint şi bronz la Campionatul European U21 de tenis de masă. În competiția care a avut loc la Skopje, perechea Darius Movileanu/Eduard Ionescu a ajuns în ultimul act fără să piardă vreun set.
Cei doi au pierdut finala în faţa polonezilor Maciej Kubik/Milosz Redzimski cu 2-3 (9-11, 2-11, 13-11, 11-9, 5-11), după o finală extrem de echilibrată, în care românii au reuşit să revină de la 0-2 la seturi.
Elena Zaharia a încheiat duminică zilele magice de la Campionatul European U21 de tenis de masă cu titlul de vicecampioană europeană în proba de simplu şi cu un total de trei medalii cucerite în Skopje, în toate probele în care a participat.
Tricolora a fost aproape de a atinge din nou performanța din 2022, când a devenit campioană europeană la U21 simplu feminin, iar în Skopje a avut un prestaţii solide, din grupe şi până în finala europeană.
Elena Zaharia a abordat cu încredere duelul pentru aur contra sportivei ucrainene Veronika Matiunina, într-un meci în care ambele sportive au făcut un efort mare pentru a câştiga, cu lovituri şi schimburi la nivel înalt. Deşi a dus meciul în decisiv, după ce a salvat o minge de meci la 2-3, 9-10, în setul al şaselea, finalul i-a aparţinut sportivei din Ucraina, iar întâlnirea Elena Zaharia – Veronika Matiunina s-a încheiat 3-4 (9-11, 11-6, 4-11, 11-4, 9-11, 14-12, 5-11).
Bianca Mei-Roşu şi Elena Zaharia au câştigat, duminică, medalia de aur la dublu feminin la Campionatul European U21 la tenis de masă.
Mei-Roşu şi Elena Zaharia au învins în finală perechea Camelia Mitrofan/Sara Tokic (Slovenia), cu scorul de 3-1 (11-5 8-11, 11-0, 11-3).
Ambele perechi s-au aflat în premieră în această componență într-un concurs major.
🥇 Aur, Bianca Mei-Roșu/Elena Zaharia, la U21 dublu feminin 🥈 Argint, Elena Zaharia, la U21 simplu feminin 🥈 Argint, Camelia Mitrofan/Sara Tokic (Slovenia), argint la U21 dublu feminin 🥈 Argint, Eduard Ionescu/Darius Movileanu, la U21 dublu masculin 🥈 Argint, Darius Movileanu/Elena Zaharia, la U21 dublu mixt 🥉 Bronz, Iulian Chirița/Andrei Istrate, la U21 dublu masculin
Din delegația României deplasată în Skopje au făcut parte: sportivii Elena Zaharia, Ioana Sîngeorzan, Bianca Mei-Roșu, Camelia Mitrofan, Eduard Ionescu, Andrei Istrate, Darius Movileanu, Iulian Chirița, antrenorii Viorel Filimon, Andrei Filimon, Mihaela Șteff, Ionuț Seni, psihologul Mioara Șincan, kinetoterapeuții Adrian Mîrza, Petruț Ghiță și doctorul Costin Dumitru.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER