„Diamant spart”. După 10 ani lângă Bernadette Szocs, bărbatul a dat verdictul dur
Bărbatul care a stat aproape 10 ani lângă sportiva Bernadette Szocs a venit cu un verdict dur, chiar după Jocurile de la Paris 2024.
Este vorba despre antrenorul Marian Filipaș, care a vorbit despre parcursul româncei la competiția din capitala Franței și care susține că s-au făcut mai multe greșeli, catalogând-o pe Bernadette Szocs ca pe un „diamant” care nu a fost pus suficient în valoare.
Verdict dur dat de Marian Filipaș despre Bernadette Szocs
Bernadette Szocs, sportivă în vârstă de 29 de ani, a reprezentat Românie la Jocurile Olimpice de la Paris, 2024, unde a fost eliminată în optimile de finală la simplu, în sferturile de finală la dublu mixt și în optimi în proba pe echipe, unde a adus doar un punct pentru „tricolori” în confruntarea cu India.
Antrenorul Marian Filipaș, în vârstă de 57 de ani, care a lucrat timp de aproape 10 ani cu Bernadette Szocs, la Centrul Național Olimpic de Pregătire a Juniorilor din Bistrița, a analizat parcursul sportivei la competiția din capitala Franței și a tras imediat o concluzie importantă. Acesta este de părere că potențialul jucătoare nu a fost exploatat în totalitate și a comparat-o pe Bernadette Szocs un un „diamant”.
„Părerea mea este că se putea mai bine. Acum, motivele, după război mulți viteji se arată. Și la echipe, unde au fost niște culoare. Nu vreau să intru în detalii. S-au făcut greșeli, dar este treaba federației să afle cine a greșit. E păcat, pentru că au avut un diamant și l-au cam spart”, a spus Marian Filipaș, pentru iamsport.ro.
Bernadette Szocs ar mai putea reprezenta România la Jocurile Olimpice
Antrenorul Marian Filipaș este de părere că aventura jucătoarei Bernadette Szocs poate continua. Acesta crede că sportiva mai poate duce un ciclu olimpic și că poate reprezenta România și peste patru ani. Totodată, Marian Filipaș a vorbit și despre felul în care au fost făcute pregătirile pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024 dar nu a vrut să intre în detalii și să spună cine a greșit și de ce România nu a obținut rezultate mai importante în Franța.
„Bernie ar mai putea duce un ciclu olimpic. Și Eliza, la 36 de ani ar mai putea, dar depinde de ea și cine o sfătuiește și cum o pregătește. Eu știu că din partea federației au avut tot ce au vrut și tot ce nu au vrut. Poate lucrurile se puteau face mult mai bine spre finalul pregătirii Jocurilor Olimpice”, a adăugat Marian Filipaș, conform sursei citate anterior.