10 românce în top 200 WTA!** Alexandra Dulgheru, cea mai bine clasată
România are zece reprezentante în primele 200 de jucătoare ale
lumii, conform clasamentului WTA, dat publicității luni, cel mai
bine clasată fiind Alexandra Dulgheru, pe poziția 38.
Alexandra Dulgheru a urcat o poziție față de săptămâna trecută,
cu 1295 de puncte.
Următoarea româncă din clasamentul WTA este Monica Niculescu,
care a coborât pe locul 52 de pe 46, cu 1095 de puncte. Între
primele 100 de jucătoare din lume se mai află româncele Simona
Halep – locul 54 (în urcare patru locuri – 1065 de puncte),
Irina-Camelia Begu – locul 77 (de pe 78, cu 827 puncte) și Sorana
Cîrstea – locul 83 (urcare de pe 86, cu 791 de puncte).
Edina Gallovits-Hall a urcat de pe locul 125 pe 121, cu 568
puncte, Mădălina Gojnea a înaintat 11 poziții, de pe 160 pe 149
(414 de puncte) iar Elena Bogdan a urcat 22 de locuri, de pe 187 pe
155 (388 de puncte).
Alexandra Cadanțu se află pe poziția 158, în urcare nouă locuri
față de săptămâna trecută (385 de puncte) iar Liana Ungur încheie
plutonul celor zece jucătoare din România în primele 200 ale lumii
pe poziția 196, de pe 183, cu 287 de puncte.
La dublu, Monica Niculescu se menține pe locul 37, cu 2.250 de
puncte, Alexandra Dulgheru a urcat trei poziții, de pe 44 pe 41, cu
2.025 puncte iar Sorana Cîrstea a înaintat zece locuri, de pe 88 pe
78.
Primele zece locuri ale clasamentului WTA sunt următoarele:
1. Caroline Wozniacki (Danemarca) 9.915
puncte
2. Kim Clijsters (Belgia) 7.625
3. Vera Zvonareva (Rusia) 6.695
4. Victoria Azarenka (Belarus) 6.465
5. Maria Șarapova (Rusia) 6.141
6. Na Li (China) 5.855
7. Petra Kvitova (Cehia) 5.437
8. Francesca Schiavone (Italia) 4.860
9. Marion Bartoli (Franța) 4.230
10. Samantha Stosur (Australia) 3.405.