124 de ași!** Ruxandra Dragomir a pierdut șefia Federației de Tenis. Cosac e noul președinte
Cosac (44 de ani) a adunat 124 de voturi. Dragomir a strâns 84
Agitație mare ieri pe holurile Hotelului Pullman din Capitală, unde în cadrul Adunării Generale de Alegeri a FRT s-a decis noul șef al sportului alb de la noi. Principalii favoriți pe listă au fost George Cosac (44 de ani) și Ruxandra Dragomir (40 de ani), iar caimacul a fost luat de fostul jucător de Cupa Davis. Cosac a câștigat din primul tur, cu 124 de voturi, surclasând-o pe sfert finalista de la Roland Garros (1997), care a adunat doart 84 de voturi. Susținut în campanie de Ilie Năstase și de Ion Țiriac, șeful de la Dinamo Brașov are în palmares 30 de titluri de campion al României, iar până ieri îndeplinise funcția de vicepreședinte al FRT și vice de la CS Dinamo „Cel mai important lucru pentru mine este refacerea familiei tenisului românesc, dezvoltarea lui și întărirea cluburilor de tenis. Voi încerca să-l aduc înapoi pe Andrei Pavel”, a spus Cosac.
Totodată, în cadrul Adunării Generale, Ion Țiriac a renunțat la funcția de președinte de onoare al FRT. Fostul tenisman nu a acuzat vreun oficial din cadrul federației, afirmând doar că vrea să lase locul tinerilor. Țiriac și-a motivat decizia susținând că dorește o omogenizare a noii echipe de conducere a federației.
Claudia DASCĂ‚LU
claudia.dascalu@prosport.ro