Simona Halep și-a aflat posibila adversară de la Adelaide + Când s-ar putea juca meciul
Simona Halep (28 de ani, 3 WTA) și-a aflat adversara din turul doi de la Adelaide, turneu dotat cu premii totale de 848.000 de dolari.
Jucătoarea din România va intra în competiție direct în turul doi și va da peste învingătoarea meciului dintre australianca Ajla Tomljanovic (26 de ani, 54 WTA), beneficiara unui wild card, și o jucătoare venită din calificări. Marți sau miercuri ar urma să aibă loc meciul Simonei, urmând ca ziua și ora finale să fie anunțate de organizatori.
Principala favorită la Adelaide este numărul 1 mondial, Ashleigh Barty. Simona Halep este a doua favorită. Cele două jucătoare se pot întâlni în meci direct abia într-o eventuală finală.
Meci demonstrativ pe 12 ianuarie
Până la meciul de la Adelaide, Simona Halep va juca pe 12 ianuarie un meci caritabil, alături de Angelique Kerber. Turneul australian începe pe 13 ianuarie. Adelaide e chiar orașul în care s-a născut Darren Cahill, antrenorul Simonei.
Tabloul favoritelor de la Adelaide:
1. Ashleigh Barty
2. Simona Halep
3. Petra Kvitova
4. Kiki Bertens
5. Johanna Konta
6. Sofia Kenin
7. Petra Martic
8. Marketa Vondrousova