Simona Halep a fost ovaționată, în această seară, de 20.000 de spectatori, pe Național Arena, la evenimentul organizat de FRT și Primăria București. Eleva lui Darren Cahill, îmbrăcată, în costumul Nike de la Paris, a prezentat trofeul în aplauzele asistenței, apoi Gabriela Firea a aprins șirul alocuțiunilor. După momente artistice prezentate de Monica Anghel și Marcel Pavel, au urmat la microfon Ilie Năstase și George Cosac. Trioul a fost completat de tatăl Simonei, Stere Halep.
„Cuvinte prea multe nu am să vă spun, am făcut fapte! Mulțumesc bunului Dumnezeu că mi-a dat un asemenea cadou, a fost cadoul meu, iar Dumnezeu face fapte prin noi, oamenii. Domnul Dumnezeu m-a ales pe mine, iar eu le transmit tuturor: Multă sănătate!”, a spus Stere Halep, în fața a 20.000 de spectatori.
Simona Halep a sosit în azi, la București, după ce sâmbătă după-amiaza a câștigat, la Paris, primul său titlu de GS al carierei. După trei finale pierdute – două la Roland Garros, una la Melbourne -, constănțeanca a luat caimacul pe zgura pariziană.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER