„36 de ani și 195 de zile…” Reacția lui Andre Agassi după ce Roger Federer i-a doborât recordul, devenind cel mai în vârstă lider ATP din istorie

Tenisul este un sport de gentlemani, devenit fermecător și datorită marilor campioni care s-au respectat indiferent de dimensiunea rivalităților. Andre Agassi a făcut vineri seară un gest de fair-play și i-a recunoscut supremația lui Roger Federer.

Federer a devenit cel mai vârstnic lider mondial din tenis, la 36 de ani, iar Agassi, deținătorul fostului record, l-a felicitat pe elvețian: „36 de ani și 195 de zile… Roger Federer continuă să ridice ștacheta în sportul nostru. Felicitări pentru o nouă performanță remarcabilă”, i-a transmis americanul lui Federer.

Roger va urca pe primul loc în noul clasament, detronându-l pe Rafael Nadal după calificarea în semifinalele turneului ATP 500 de la Rotterdam (4-6, 6-1, 6-1 cu Robin Haase). Până în această săptămână, cel mai bătrân lider mondial din istorie era Andre Agassi, ajuns în fruntea ierarhiei mondiale la vârsta de 33 de ani.

 

Publicat: 17 02. 2018, 10:39
Actualizat: 17 02. 2018, 10:51