„Fiind căpitanul echipei de Fed Cup a României, am avut șansa de a cunoaște toate aceste jucătoare care acum sunt din ce în ce mai celebre. Mi-am dat seama cât de mult au muncit. Ele au reușit să facă ceva ce frumos, adică să îmbine utilul cu agreabilul. Am zis – de ce nu – de această experiență a lor să profite și juniorii?”, a povestit pentru ProSport Sever Dron, unul dintre cei mai valoroși antrenori din tenisul românesc, stabilit timp de 17 ani în Franța.
Trecut prin loja lui Guillermo Vilas și Henri Leconte, Sever Dron este acum unul dintre cei mai respectați mentori din sportul alb, iar proiectul său de suflet le este destinat copiilor. Pentru cei peste 150 de copii care îi trec pragul Academiei, fostul component al echipei de Cupa Davis a României a organizat un eveniment în care protagonistă a fost Mihaela Buzărnescu. A fost prilejul perfect pentru o continuare a ideii care s-a înfiripat la începutul decadei care a pus bazele unei relații altfel între Mihaela Buzărnescu și Andreea Pavel.
La începutul decadei, Sever Dron conducea destinele unei ‘naționale feminine’ a cărei vedetă era Sorana Cîrstea, alături de Alexandra Dulgheru și în care apărea, timid, Simona Halep. „Fiecare fată care a făcut parte din echipa Fed Cup – și nu e vorba doar despre echipa definitivă, erau 16 fete la început, apoi 8 – avea câte o fată de care se ocupa. Devenise ‘nașa’ cuiva. Era Alexandra Dulgheru, era Cadanțu, Mădălina Gojnea, Sorana Cîrstea, Niculescu. Nu mai țin minte exact, dar era o junioară care avea chiar aceeași zi de naștere cu nașa ei. Le-am întrebat pe fiecare (n.r. – dintre junioare) – cine vreți să vă fie nașă? E adevărat, din 10 fete, 8 o voiau pe Sorana Cîrstea. Sorana era la modă atunci, și acum este, o fată extraordinară și ea. Până la urmă însă, toate au ales pe cineva”, își amintește Sever Dron.
„Atunci mi-am zis – când oi fi, sau pe unde oi fi – să ajut și eu copiii. Acum, aici, copiii de la mine de la Academie. De acolo a pornit ideea”, explică cel care face de multe ori naveta România – Franța.
„Andreea Pavel este o jucătoare foarte promițătoare, joacă foarte mult, e voluntară, învață, e bună și la școală. Am zis – de ce nu? Să încercăm cu Mihaela, să vedem ce se întâmplă. Da, e clar, prima pereche de stângace nașă – finuță. O să fie schimburi de email, schimburi de scrisori. Vom vedea ce va mai fi. Să profite… de fapt să vadă și ea ce experiențe a avut Mihaela. Sper să aibă aceeași ascensiune, dar fără necazurile Mihaelei”, a mai spus Sever Dron.
Marți după amiază, pe terenurile complexului de pe strada Gabriela Szabo, Andreea Pavel a zâmbit non-stop. Micuță, cu o constituție fizică longilină și aparent fragilă, ca și cea a lui „Miki”, bucureșteanca a primit ‘botezul’ alături de a 23-a jucătoare de tenis a lumii. Un scurt moment la fileu, apoi, când mingile galbene au încetat să mai țăcăne, ‘finuța’ Andreea s-a așezat alături de ‘nășica’ Mihaela, pe întreaga durată a unei mini-sesiuni de autografe și selfie-uri.
„Sunt mândră, normal! Nu mă așteptam. Am ajuns să o admir, urmărind-o la televizor. Prima dată am văzut-o aici, când încă nu o știa nimeni. Acum, toată lumea o știe. Eu joc tenis de la 8 ani. C\nd am început, nu voiam să fac performanță, dar, mi-a plăcut, am început să joc turnee și am realizat că asta vreau să fac tot restul vieții mele. Sunt prima din familie care face sport”, spune Andreea, la prima ei întâlnire cu un reportofon al unui jurnalist. Pentru moment, are emoții și fuge de camera de filmat.
Momentele alea, când exclami „Aleluia” în timpul unui meci și când știi că adversarele s-au păcălit
Nu fuge însă din calea mingii și nu evită nici dilema numărul unu în tenis: ce au în plus, stângacii? „Gândim, vedem terenul mai bine. Serviciul este un avantaj pentru noi. Ne descurcăm foarte bine în situații grele. Uneori păcălim adversarele. La 14 ani, adversarele nu realizează de multe ori ce pățesc. Eu joc cu stânga, ele vor să îmi dea pe rever și este un pic… le păcălesc. Dau exact pe punctul meu forte. Mie îmi place forehandul plat, dar lovesc și cu spin„, spune Andreea Pavel.
Ce meci al Mihaelei a impresionat-o cel mai mult? Răspunde fără să clipească și arată că este ancorată în prezent. „La ultimul titlu câștigat (n.r. – de la San Jose), meciul cu Amanda Anisimova. „A fost greu. M-am uitat. Ea a jucat foarte bine la început și era foarte setată pe câștig. Mihaela încerca să preia inițiativa, dar n-a reușit în primul set. Abia apoi și-a revenit și am zis Aleluia! Apoi și-a făcut jocul ei și… a câștigat„
„Acum, că e nașa mea, o să îi dau mesaje, o să o întreb ce să fac când am meci. De fapt, dacă sunt stresată cred că o să o întreb ce să fac” ‘finuța’ Andreea
„La început, toți copiii spun idolul meu este același, și același și același. Fiecare are Șarapova – la fete, Djokovic, Nadal, Federer – la băieți. Idoli. Ați văzut și la US Open, când a zis Osaka – am bătut-o pe Serena, era idolul meu. Îmi pare rău că am bătut-o. De aici pleacă toată treaba„ Sever Dron
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER