9 probleme pe care Halep trebuie să le clarifice după concedierea lui Victor Ioniță. Își respectă Simona antrenorii?

9 probleme pe care Halep trebuie să le clarifice după concedierea lui Victor Ioniță. Își respectă Simona antrenorii?
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Simona are nevoie de un antrenor pe care să-l respecte”, anunța Virginia Ruzici, managerul Simonei Halep, în urmă cu un an și jumătate. Se pare că sportiva în vârstă de 23 de ani nu a învățat ceva în acest sens, iar ultima dovadă este reprezentată de concedierea lui Victor Ioniță (31 de ani), chiar înaintea turneului de la Wimbledon, într-un moment în care un haos la nivelul staffului era ultimul lucru de care avea nevoie.

Daniel Dobre, în pole position pentru a o antrena pe Simona Halep

Virginia Ruzici spune că despărțirea s-a făcut de comun acord, ca urmare a expirării contractului, informația lansată de campioana de la Roland Garros 1978 fiind mai mult decât bizară. Managerul a adăugat marți că Daniel Dobre (46 de ani) și Darren Cahill (49 de ani) o vor „prelua” pe Halep la Wimbledon, dar nu a precizat care dintre ei va fi angajat cu normă întreagă. Presa internațională scrie că alesul va fi australianul Darren Cahill, antrenor din programul Adidas cu care Simona s-a mai antrenat la Indian Wells, Miami, Madrid și Roma, însă acest scenariu este puțin probabil. Fostul mentor al lui Andre Agassi cere un salariu peste ceea ce este dispusă Simona Halep să ofere, ținând cont că are un contract avantajos cu postul ESPN, pentru care comentează meciuri la turneele importante.

Informația surprinzătoare este aceea că Daniel Dobre, antrenor necunoscut pe plan mondial, o va ajuta pe Halep la Wimbledon, în perioada 29 iunie – 12 iulie. ProSport îți prezintă culisele demiterii antrenorului alături de care Simona Halep a câștigat trei turnee în 2015, în 9 puncte pe care stafful jucătoarei ar trebui să le clarifice pentru fani.

  • 1. Managerul și-a schimbat comunicatul

Virginia Ruzici a dorit să motiveze decizia concedierii lui Victor Ioniță: „Simona și Victor s-au despărțit de comun acord la sfârșitul înțelegerii lor, care a fost până la Wimbledon”. Ruzici o învăluie însă în ceață, pentru că managerul l-a prezentat pe Ioniță, după semnarea contractului, ca antrenor pentru întreg sezonul 2015: „Vă aduc la cunoștință că, începând de astăzi, echipa Simonei Halep pentru anul competițional 2015 a fost stabilită. Aceasta este formată din: Virginia Ruzici – manager, Victor Ioniță – antrenor, Theodor Cercel – preparator fizic”.


Virginia Ruzici i-a intermediat Simonei Halep colaborările cu Adrian Marcu, Wim Fissette, Victor Ioniță și Thomas Hogsedt.

  • 2. De ce l-a mai luat pe Ioniță la Birmingham?

Decizia de a merge la un turneu pregătitor pentru Wimbledon alături de un antrenor pe care ai de gând să-l concediezi este extrem de neobișnuită. Este cunoscut faptul că jucătorii de tenis își construiesc strategiile, alături de antrenori, în funcție de sezoanele disputate pe diferite suprafețe (hard, zgură și iarbă), astfel că debarasarea de Ioniță ar fi trebuit făcută, în mod normal, după Roland Garros, pe 27 mai. Simona a decis să aștepte în mini vacanța de trei săptămâni, să îl aducă pe fostul antrenor al Soranei Cîrstea în Marea Britanie, ca apoi să îl dea afară după două meciuri, ultimul disputat vineri, scor 6-2, 0-6, 6-7 cu Kristina Mladenovic.

  • 3. Demiterea antrenorului înaintea unui turneu important, o decizie ciudată

Câștigarea unui turneu de Grand Slam este visul Simonei Halep, iar pentru asta are nevoie de pregătire și concentrare maximă. Atunci când a încheiat un contract care să expire cu o săptămână înaintea turneului de la Wimbledon, Simona trebuia să știe că neprelungirea lui va tulbura apele într-un moment nepotrivit.


Halep are de apărat semifinala atinsă în 2014 la Wimbledon, pierdută cu 7-6(5), 6-2 cu Eugenie Bouchard.

  • 4. Simona nu-și respectă antrenorii?

Simona a avut relații controversate cu patru dintre cei șase antrenori cu care a lucrat în ultimii doi ani și jumătate. Andrei Mlendea și Wim Fissette au acuzat-o că i-a concediat printr-un sms, în timp ce Firicel Tomai critică în cercurile sale de prieteni atitudinea sportivei față de el. Pe lângă decizia dură de a-l concedia la jumătatea drumului, Simona l-a pus pe Victor Ioniță de mai multe ori într-o lumină proastă. Fostul antrenor al Soranei Cîrstea a fost luat la țintă în optimile turneului de la Miami, atunci când eleva sa i-a strigat: „Bate și tu din palmele alea, nu sta degeaba”! Un alt episod controversat s-a produs în finală la Indian Wells, câștigată în fața Jelenei Jankovic (2-6, 7-5, 6-4), atunci când Simona i-a replicat tehnicianului în vârstă de 32 de ani: „Asta vrei tu să fac eu? Mișto… Și eu vreau să mă încurajați mai tare și să țipați pe acolo. Aștia de țipă sunt doar ai ei. E greu, dar mă rog, e ok.. E în regulă”.


Primul om pe care Simona Halep l-a îmbrățișat după triumful de la Indian Wells a fost antrenorul din stafful Adidas, Darren Cahill.

  • 5. Nu poate avea un antrenor pentru întreg sezonul?

Deși în tenis este important să menții o stabilitate la nivelul staffului, Simona Halep nu a găsit alchimia cu niciun antrenor. La nivel declarativ, ea și-a arătat întotdeauna atașamentul față de antrenori, relațiile s-au răcit însă repede de fiecare dată.  Simona a început anul 2013 alături de Firicel Tomai, pe care l-a schimbat cu Andrei Mlendea, cel care a acuzat-o că a renunțat la serviciile sale printr-un sms. La jumătatea respectivului sezon, Simona a început o colaborare care a durat până la finalul lui 2013, cu Adrian Marcu. Belgianul Wim Fissette, angajat în februarie 2014, a dus-o pe Halep în finala de la Roland Garros, în semifinala de la Wimbledon, dar și în ultimul act al Turneului Campioanelor de la Singapore. La sfârșitul anului 2014, pe care l-a terminat pe locul 3 WTA, cel mai bun al unei românce din istorie, Simona a anunțat că se desparte de Wim și pornește la drum alături de Victor Ioniță și Thomas Hogstedt. În februarie 2015 a mai rămas un singur antrenor în staff-ul româncei, Victor Ioniță. Constănțeanca a renunțat la serviciile fostului jucător profesionist, alături de care a triumfat la Indian Wells – cel mai important titlu al carierei, în iunie 2015, iar Daniel Dobre s-a alăturat staff-ului ei.


Deși a obținut două performanțe memorabile alături de Wim Fissette (finală la Roland Garros și semifinală la Wimbledon), constănțeanca s-a despărțit de belgian la finalul anului 2014. Simona a spus că fostul antrenor al lui Kim Clijsters are o mentalitate diferită față de a ei.

  • 6. Va fi Simona dispusă să investească în stafful ei?

Un antrenor celebru ar costa-o pe Simona peste 1 milion de euro, dar a treia jucătoare a lumii nu vrea încă să preia exemplul celor mai bune jucătoare din lume, Serena Wiliiams și Maria Șarapova. Americanca și rusoaica își răsplătesc antrenorii, pe Patrick Mouratoglu (Franța), respectiv Sven Groeneveld (Olanda), cu peste 1,5 milioane de euro pe an, în timp ce Simona i-a recompensat cu sume mult mai mici pe ultimii doi tehnicieni. Wim Fissette a primit 10% din premiile sportivei și un salariu de 3.000 de euro pe săptămână (471.000 de euro în total), în timp ce Victor Ioniță s-a ales cu 5% din încasări (200.000 de euro).

  • 7. Demiterea antrenorului are legătură cu ieșirea nervoasă din ultimul meci?

Simona a subminat autoritatea lui Ioniță prin ieșirile pe care le-a avut față de acesta, iar un ultim exemplu s-a consumat la meciul de la Birmingham. În timpul setului trei, la scorul de 2-2, jucătoarea a cedat nervos și, pe un ton energic, i-a reproșat tehnicianului modul în care decurge partida.


Halep a avut o izbucnire nervoasă în meciul pierdut vineri cu Mladenovic, aruncându-i vorbe grele antrenorului Ioniță.

  • 8. Halep și-a luat un antrenor fara CV

Chiar dacă presa din străinătate îl cotează pe Darren Cahill cu prima șansă la funcția de antrenor cu normă întreagă, Daniel Dobre pare a se încadra în standardele Simonei Halep. Antrenorul care a lucrat timp de șapte ani la o academie în Germania nu a colaborat cu nume mari până acum, el antrenându-le în circuitul feminin pe Simona Matei (fost număr 145 WTA), Alexandra Dulgheru (61 WTA în prezent) și Alexandra Damaschin (fost număr 545 WTA).


Daniel Dobre a mai interacționat cu Simona Halep la unele antrenamente disputate în țară, pregătind-o și în timpul Turneului Campioanelor de la Singapore 2014, în paralel cu Wim Fissette

  • 9. A ajuns la un număr record de antrenori

Simona a ajuns la un record uluitor de 7 antrenori, din 2013 și până în 2015: Firicel Tomai, Andrei Mlendea, Adrian Marcu, Wim Fissette, Thomas Hogstedt, Victor Ioniță și Daniel Dobre. Pe locul doi în topul respectiv, raportat la primele zece jucătoare ale lumii, se poziționează Ana Ivanovic (7 WTA), cu patru antrenori în ultimii doi ani, în timp ce pe locul trei se află Maria Șarapova, cu trei antrenori în perioada 2013-2015.

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot:
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot: "I-am spus că nu ştie fotbal. Antrenorul s-a făcut mic". Toţi…
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×