A ajuns la 31 de ani, a uitat să servească și a oferit 58 de puncte cadou în patru meciuri. VIDEO | O fostă finalistă de la Roland Garros e ironizată de toată lumea tenisului: „Ești o rușine!”. Cum servește acum, după valul de critici
Într-o săptămână în care numele importante din circuitul WTA stau departe de teren, italianca Sara Errani (31 de ani, 243 WTA) e în centrul atenției după ce a oferit momente uluitoare în timpul turneului de la Bogota, Columbia, în care s-a calificat în faza sferturilor de finală.
O jucătoare scundă, de doar 1.64m, Errani are foarte mari probleme la serviciu, iar în timpul competiției sud-americane a dat un adevărat recital de duble greșeli care a făcut-o, în cele din urmă, să servească pur și simplu din mână! În primul tur al calificărilor a servit 18 duble greșeli cu Danielle Lao, în al doilea, pierdut cu Jasmine Paoloni, a repetat performanța, iar în primul meci de pe tabloul principal, cu Irina Bara, a servit din nou 18 greșeli. Așadar, 54 de duble greșeli în trei partide, echivalentul a 14 game-uri. Imediat, fanii de pe rețelele de socializare s-au arătat contrariați: „Ești o rușine pentru tenisul profesionist, nu meriți să fii numită jucătoare de tenis. Am urmărit tenis de amator! Și ceri aceleași venituri ca bărbații, ce glumă!”, „Ă‚sta nu e nici tenis de liceu” sau „Imaginați-vă cum ar fi ca Errani să câștige turneul de la Bogota cu 15 duble greșeli pe meci”, au fost câteva dintre mesajele jignitoare primite de fosta finalistă de la Roland Garros.
Joi noapte, în timpul meciului cu Bibiane Schoofs, câștigat 6-2, 6-1, Errani a decis că e momentul pentru o schimbare. Ca să nu mai facă o căruță de duble greșeli, a început să servească din mână, procedeu la care a apelat la 60% dintre serve! A făcut doar patru duble greșeli, iar tactica i-a adus o calificare facilă în faza sferturilor de finală, unde va da peste australianca Astra Sharma.
De-a lungul carierei, Errani a câștigat 13 milioane de euro din tenis și a ajuns până pe locul 5 WTA și în finala de la Roland Garros 2012. A avut un succes enorm la dublu, unde a fost lider mondial și a câștigat trofee de Grand Slam alături de compatrioata Roberta Vinci.