A așteptat nouă ani!
La a noua participare la BCR OPEN, Montanes s-a impus în cele
din urmă, 7-6, 7-6 cu Monaco
Spaniolul Albert Montanes a câștigat în sfârșit BCR Open România,
după opt tentative eșuate. Ibericul a dispus în finală în fața
argentinianului Juan Monaco, 7-6, 7-6. Plin până la refuz a fost
ieri după-amiază centralul de la Progresul. Și probabil că nimeni
nu a regretat prezența la finală. A fost un duel între doi
specialiști ai zgurei, argentinianul fiind jucătorul cu cele mai
multe victorii pe praful roșu anul acesta (29).
Catalanul a rezistat ritmului infernal impus de Monaco din
spatele terenului, demonstrând multă inteligență tactică și tâind
ritmul cu nenumărate slice-uri și scurte inspirate. Argentinianul,
deși părea că e la timonă, a fost prea agitat și nehotărât în cele
două tie-break-uri, spre deosebire de adversarul său, care a jucat
cel mai bun tenis al său în momentele decisive. Cu cele 250 de
puncte cuvenite învingătorului, catalanul va intra din nou în top
40 ATP. „Mă bucur că am reușit să câștig în sfârșit acest turneu.
Vin din 2001 în fiecare an, mă simt foarte bine de fiecare dată și
abia aștept să revin la anul”, a declarat Montanes.
71.700 de euro și 250 de puncte ATP a câștigat Montanes în urma
victoriei de la București